Cadavrul unui bărbat a fost găsit sâmbătă dimineaţa în parcul dendrologic al castelului Bernáth-Bujanovics din Valea lui Mihai. Cazul este cercetat de o echipă mixtă de criminalişti, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

 

Cadavrul a fost descoperit, sâmbătă, 27 septembrie, cu doar câteva ore înainte ca în oraş să ajungă ministrul Agriculturii, Petre Daea, invitat de primarul localităţii la Festivalul Nucilor. Întreaga zonă a fost închisă publicului pentru câteva ore pentru a da posibilitatea criminaliştilor şi poliţiştilor judiciarişti, coordonaţi de şeful Inspectoratului judeţean de Poliţie Bihor, comisarul şef Alin Haniş, respectiv de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, să facă cercetările la faţa locului. Cadavrul a fost ridicat şi transportat la Serviciul de Medicină Legală Bihor.

 „Victima este un bărbat în vârstă de 58 ani din Valea lui Mihai. În urma necropsiei, medicii legişti vor stabili cu exactitate cauza morţii. Dosarul, în prezent, are ca obiect moarte suspectă, iar cercetările continuă în vederea lămuririi împrejurărilor în care a intervenit decesul persoanei. După ce se vor formula concluzii preliminare medico-legale în cauză, vom reveni cu informaţii suplimentare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, prim-procurorul Maria Cotrău.

Potrivit unor surse locale, bărbatul ucis se numeşte Marian Gheorghe şi este fratele unui fost consilier local din Valea lui Mihai, Alexandru Marian, proprietarul unei pensiuni-restaurant.

Castelul Bernáth-Bujanovics din Valea lui Mihai, în parcul căreia a fost descoperită victima, a aparţinut unei familii nobiliare maghiare se află în centrul oraşului şi este înconjurat de un parc dendrologic. După cel de Al Doilea Război Mondial aici a fost o unitate militară, iar din anul 1968 a adăpostit spitalul oraşului. Anii trecuţi castelul şi domeniul a fost retrocedat către urmaşii foştilor proprietari.