Un bihorean a fost depistat în flagrant de polițiștii din Valea lui Mihai, în timp ce transporta 10 kilograme de tutun pentru fumat, fără documente legale.

Potrivit informaţiilor transmise de IPJ Bihor, vineri, 20 septembrie a.c., la ora 13.00, pe strada Calea Revoluției din localitatea bihoreană Valea lui Mihai, polițiștii Secției Nr.11 de Poliție Rurală Valea lui Mihai au depistat în trafic un localnic de 29 de ani, în timp ce conducea un autoturism în portbagajul căruia transporta un sac de polietilenă negru, în care se aflau aproximativ 10 kg de tutun prelucrat, mărunțit pentru care cel în cauză nu a putut prezenta acte de proveniență. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării (...) fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste 1 kg tutun de fumat. Cele 10 kg de tutun fără documente legale, în valoare de aproximativ 1.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării. Cercetările în cauză sunt continuate de polițiștii Secției nr. 11 de Poliție Rurală Valea lui Mihai din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.