Vama Borş, punctul de pornire spre spaţiul cosmic!?
Un român i-a lăsat cu "gura căscată" pe vameşii bihoreni. După ce s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, la bordul unui autoturism Dacia Break, de culoare roşie, Nicolae I., le-a cerut organelor de control vamal un bilet de acces pe autostradă. În acest sens, le-a oferit acestora o bancnotă de 2.000 de lei. Oamenii legii au precizat că nu îl pot lăsa să iasă din ţară, deoarece nu are acte de identitate şi în plus biletul de acces pe autostradă este cu mult mai scump. Încercând să-l reţină pe suspect, pentru cercetări, N.I., de 36 de ani, a subliniat faptul că "Sunt din Târguşorul Frumos, judeţul Prahova, şi mă grăbesc să ajung în Australia, de unde mă voi îmbarca pe o navă cosmică". În urma cerecetărilor a rezultat faptul că "Maşina este furată din Ploieşti, judeţul Prahova. Cel în cauză va fi consultat de către medici psihiatri, care vor elucida problema zborului în spaţiu" a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei de Frontieră. Acestuia i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de furt şi furt calificat.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.