Deşi comercializarea, deţinerea şi folosirea petardelor sunt strict interzise, comercianţii clandestini de obiecte pirotehnice de acest gen nu se lasă atât de uşor intimidaţi. La începutul acestei săptămâni poliţiştii bihoreni au confiscat peste 3600 de petarde din pieţe.

Acţiunile au continuat şi în cursul zilei de miercuri: Astfel, agenţii orădeni de siguranţă publică au patrulat în pieţele din Oradea şi în zonele adiacente pentru a verifica legalitatea desfăşurării operaţiunilor cu obiecte pirotehnice de către persoane fizice şi juridice. Poliţiştii orădeni le-au depistat într-o piaţă din Oradea pe orădencele B.E., de 30 de ani, G.M, de 29 de ani, G.S., de 25 de ani, şi G.G., de 32 de ani, având asupra lor 640 de petarde şi 29 de artificii. „Cercetările în cauză sunt continuate de poliţiştii Biroului de Investigare a Infracţiunilor contra Persoanei din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea, care au început urmărirea penală în cauză", spune inspector-principal Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor. Tot miercuri, într-o acţinue comună desfăşurată într-o altă piaţă din municipiul Oradea, de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Bihor împreună cu lucrători ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor, au  fost depistaţi alţi patru orădeni G.G., de 28 de ani, B.G., de 30 de ani, I.T., de 53 de ani, şi G.I., de 31 de ani, care deţineau şi ofereau spre vânzare 835 de petarde şi 46 de artificii. „Obiectele pirotehnice interzise au fost ridicate în vederea confiscării, iar în fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar de cercetare penală", a adăugat Dinu.