Vicepremierul Copos urmărit penal de DNA
Pentru evaziune fiscală de un milion de euro
Procurori anticorupţie au declanşat urmărirea penală împotriva vicepremierului George Copos, preşedintelui Loteriei Naţionale Nicolae Cristea şi a unui acţionar de la Ana Electronic, Gilio Giuseppe Roza, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Departamentului Naţional Anticorupţie, Livia Săplăcan.
Cei trei sunt cercetaţi pentru infracţiuni economice în legătură cu relaţiile comerciale între firma Ana Electronic şi Compania Naţională "Loteria Naţională" şi au fost citaţi pentru audieri, nefiindu-le aduse la cunoştinţă faptele de care sunt acuzaţi, susţine sursa citată. Surse judiciare susţin că frauda imputată celor trei ar fi estimată la un milion de euro.
În mai 2005, Parchetul Naţional Anticorupţie (devenit departament) anunţa declanşarea unor cercetări privind anumite contracte de vânzare-cumpărare privind imobile ale Loteriei Naţionale din Cluj-Napoca şi Târgu Mureş. Loteria Naţională ar fi cheltuit în jur de 600 de miliarde de lei pentru a achiziţiona, în Transilvania, imobile care nu pot fi utilizate însă ca sedii ale companiei. Totodată, Loteria Naţională ar fi cumpărat 38 de spaţii comerciale pe care ar fi urmat să le transforme în agenţii loto, tranzacţiile fiind încheiate fără să fi fost organizate licitaţii, aşa cum prevede legislaţia în cazul instituţiilor de stat.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.