Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au dispus trimiterea în judecată a lui C.D. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Escrocul a înşelat cu 350 de mii de euro 10 persoane cărora le-a promis terenuri şi imobile care nu erau ale lui.

Conform reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în perioada 2005-2008, C.D. a escrocat 10 persoane pe care le-a prejudiciat cu suma totală de 350 de mii de euro. Escrocul le cerea investitorilor sume importante de bani pentru achiziţionarea unor terenuri sau imobile situate în zone cu potenţial turistic ridicat promiţând că tranzacţia îi va îmbogăţi peste noapte. Pentru a fi mai credibil, C.D. a prezentat diverse documente persoanelor păgubite, pentru a le convinge că este de bună credinţă, că imobilele sau clădirile există în realitate şi că este persoana care poate fără nici un dubiu să realizeze tranzacţiile. În timpul cercetărilor s-a dovedit că asupra imobilelor pe care le vindea C.D. nu avea nici un drept, nefiind, de altfel, nici împuternicit de către proprietari să intermedieze şi să perfecteze tranzacţiile. Escrocul a fost arestat preventiv pe o perioadă de 60 de zile. Până în prezent, prejudiciul nu a fost recuperat.