Violenţa domestică - cangrena societăţii noastre
În perioada 25 noiembrie-10 decembrie, se desfăşoară campania de combatere a violenţei domestice "SOS - Femeia în Pericol", menită să atragă atenţia asupra faptului că femeile şi copiii se află mult mai în siguranţă pe stradă, decât în sânul propriei familii. Statisticile demonstrează că cel puţin o dată în viaţă 45% dintre femei au fost agresate verbal, 30% fizic, iar 7% sexual. La fel şi numărul copiilor care cad victime violenţei în familie este în creştere: 75% dintre ei au suferit macăr o dată o formă de violenţă, 85% recunosc că au fost bătuţi, iar 47% dintre părinţi admit că au recurs la bătaie pentru a-şi educa copiii.
Statutul femeii în societatea patriarhală românească, o societate arhaică, nu are cum să se îmbunătăţească atâta timp cât tinerelor le este inoculată, încă de mici, ideea că bătăia este ruptă din rai, că merită să fie pedepsite pentru nesupunere şi că într-o relaţie atitudinea umilă faţă de partener este literă de lege. Grav este că doar 66% dintre femei consideră că anumite comportamente precum controlul economic al femeilor în cadrul familiei şi abuzurile verbale sau emoţionale reprezintă violenţă domestică, mai ales că de la abuzul psihologic la cel fizic şi sexual este numai un pas.
Numai 10% dintre femei recunosc că sunt agresate
Mentalitatea, ignoranţa, educaţia precară, teama de oprobiul public şi lipsa unor măsuri coercitive eficiente împotriva agresorului determină femeile să se complacă în situaţia de victime. Dependenţa economică şi psihică faţă de agresor le face să se resemneze şi să accepte ca atât ele, cât şi copiii lor să devină ţinta predilectă a agresiunilor verbale, fizice şi sexuale. Factorii de risc care favorizează această stare de fapt sunt numeroşi: alcoolul - 96%, şomajul - 79%, precum şi propria experienţă de victimă a violenţei.
În ce priveşte categoriile profesionale, violenţa intrafamilială nu scuteşte pe nimeni, victimele sunt în general femeile de peste 40 de ani. În acest an, Institutul de Medicină Legală Bihor a eliberat 785 de certificate medico-legale care atestă leziunile de violenţă exercitată de un membru al familiei. "Deşi numărul acestor certificate pare destul de mare, în realitate, el reprezintă numai vârful iceberg-ului. Numai 10% dintre victimele agresiunii intrafamiliale vin să reclame abuzul", ne-a declarat dr. Gabriel Mihalache, şeful Instiututului de Medicină Legală Bihor. Cele mai multe certificate medico-legale atestă faptul că victima are nevoie de îngrijiri medicale de până la 20 de zile, din punct de vedere al Codului penal, se încadrează la articolul 180, la loviri. Alte 200 de certificate atestă faptul că numărul de zile de îngrijiri medicale necesare, între 20 şi 60, încadrează infracţiunea la capitolul vătămări corporale, iar alte 25 de cazuri atestă invaliditatea, sluţirea sau pierderea unui organ. În ce priveşte violurile, doar trei tinere au venit să solicite eliberarea certificatului medico-legal. Deşi victimele violenţei domestice sunt femeile sau copiii, 15 bărbaţi s-au prezentat la IML, având doar leziuni uşoare. "Femeia agresată are două variante pentru a întrebuinţa certificatul: fie să însoţească o plângere penală, fie o cerere de divorţ sau ambele", ne-a mai precizat dr. Gabriel Mihalache. Minorii sunt o ţintă predilectă a violenţei domestice. În anul 2004, Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Drepturilor Copiilor Bihor a fost sesizată în 39 de cazuri de neglijenţă a minorilor (lăsaţi nesupravegheaţi, găsiţi la cerşit sau fugiţi de acasă), două cazuri de abuzuri fizice, două cazuri de abuzuri economice (muncă silnică) şi un caz de viol.
Pedepsite să-şi ducă crucea alături de agresor
La Inspectoratul de Poliţie Oradea, în acest an, au fost înregistrate 159 de întervenţii, din care 148 s-au încheiat cu aplanarea conflictului şi în 63 de cazuri s-au aplicat sancţiuni contravenţionale. Din păcate, soluţia amendării agresorului nu este cea optimă, deoarece, în realitate, "sancţionată" va fi tot victima, deoarece agresorul este de cele mai multe ori un pierde vară, fără nici un venit. Legislaţia privind prevenirea şi combaterea violenţei domestice este deosebit de generoasă în ce priveşte soluţiile de eradicare a acestui fenomen. În realitate, victimele violenţei sunt nevoite să îndure în continuare abuzurile exercitate de partenerul de viaţă. Decizia de a-şi lua în mâini propriul destin este pur şi simplu paralizată de lipsa unor măsuri eficiente de protecţie împotriva agresorului. Prevăzute a se înfiinţa încă de anul trecut, centrele pentru adăpostirea victimelor violenţei domestice lipsesc cu desăvârşire, înfiinţarea adăposturilor publice revine Consiliului Judeţean Bihor şi a celor locale. Doar la anul, în Oradea va exista un prim adăpost, care va putea găzdui victimele violenţei domestice. La sediul Fundaţiei "Consistoria Efrem Beniamin", a început amenajarea a nouă saloane, dar, din lipsă de fonduri, lucrările realizate în proporţie de 40% au fost oprite. "Violenţa domestică este un flagel foarte răspândit în societatea românească. Cu toate acestea, nu există o reţea dezvoltată de servicii menite să le ajute pe aceste femei să depăşească un astfel de obstacol", ne-a declarat Tina Daragiu, preşedinta Fundaţiei Ruhama. La ora actuală, Direcţia de Dialog, Familie şi Solidaritate Socială şi Centrul de Consiliere pentru Cetăţeni, cu sediul pe Bulevardul Magheru nr. 21, oferă servicii de mediere şi consiliere a victimelor violenţei domestice şi sunt în măsură să le opropună soluţii pentru aplanarea conflictelor intrafamiliale.
Pentru a marca Ziua Internaţională a violenţei domestice, care se sărbătoreşte azi, Uniunea Femeilor Oradea Bihor organizeză o conferinţă de presă cu tema "Nu provoca nimănui suferinţă". Timp de două săptămâni, se vor organiza mai multe mese rotunde, colocvii şi simpozioane menite să pună pe tapetul insituţiilor publice şi al cetăţenilor problema prevenirii şi combaterii violenţei domestice.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.