Poliţiştii de proximitate orădeni vor desfăşura azi, de la ora 11.00, o activitate cu caracter preventiv împreună cu elevii claselor a II-a de la Şcoala cu clasele I - VIII „Oltea Doamna", din Oradea.

În cadrul activităţii preventive, copiii vor avea de completat un chestionar cu tema „Ştiu să mă feresc de pericole?", pentru a se verifica modul în care ar reacţiona în situaţia în care ar fi potenţiale victime ale unor infracţiuni. Activitatea educativ - preventivă se desfăşoară în cadrul Proiectului de Security Marketing „Mai atent, mai în siguranţă, la şcoală!", iniţiat de Biroul Poliţiei de Proximitate Oradea, în parteneriat cu alte formaţiuni din cadrul IPJ Bihor şi cu Primăria municipiului Oradea, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Bihor, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor. „Proiectul are ca scop reducerea numărului de infracţiuni comise în incinta unităţilor de învăţământ sau apropierea acestora, cu victime sau autori din rândul elevilor şi se desfăşoară pe perioada semestrului al II-lea, în toate şcolile şi liceele din Oradea", menţionează Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.