În acest sfârşit de săptămână, poliţiştii bihoreni au executat mai multe acţiuni, în urma cărora au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, au fost legitimate mai multe persoane şi au fost depistaţi doi infractori. Prima dintre acestea a avut loc vineri şi a fost executată de lucrătorii Poliţiei municipiului Marghita, pe raza municipiului Marghita, în coloniile de romi Chet, Lapiş, Brânduşei şi Oancea, în localuri publice, în care se servesc băuturi alcoolice, şi în pieţele agroalimentare, cu ocazia căreia a fost identificat Marius H., de 20 de ani, din Săcueni, cu reşedinţa în municipiul Marghita, în legătură cu care s-a stabilit că, în noaptea de 23/24.06.2004, a furat un autoturism aparţinând lui Emeric K., din Marghita, pe care l-a condus fără să posede permis de conducere până la marginea oraşului, unde l-a abandonat. De asemenea, s-a stabilit că acesta este autorul furtului comis în seara zilei de 07.07.2004, când a sustras ţigări în valoare de 1.200.000 lei dintr-un depozit aparţinând lui Alexandru B., din Marghita. Marius H. este, acum, cercetat în stare de libertate. Cu ocazia aceleiaşi acţiuni, au fost aplicate 29 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 18.400.000 lei şi au fost introduse în sistemul de recunoaştere facială "Imagetrak" opt persoane. Lucrătorii Centrului Zonal de Poliţie Rurală Suplacu de Barcău au executat, tot vineri, o acţiune în urma căruia a fost identificat şi cercetat în stare de libertate, pentru violenţă intrafamiliară, Iuliu K., de 37 de ani, din comuna Viişoara, care, în data de 24.07.2004, şi-a bătut soţia şi fetiţa şi le-a alungat din locuinţa comună. Cu ocazia aceleiaşi acţiuni, au fost introduse în sistemul ,,Imagetrak? 37 de persoane şi s-au aplicat 15 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 29.900.000 lei. Acţionând în cadrul programului MAI ,,Pentru liniştea Comunităţii Rurale?, în data de 30.07.2004, lucrătorii Postului de Poliţie Diosig au organizat o acţiune cu ocazia căreia au fost legitimate 24 de persoane, dintre care şase au fost conduse la sediul Postului de Poliţie pentru cercetări, au fost controlate 14 autovehicule şi s-au aplicat cinci sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.000.000 lei. Şi lucrătorii Biroului Poliţiei Rutiere au organizat o acţiune pe raza municipiului Oradea, pentru disciplinizarea participanţilor la traficul rutier, astfel că au aplicat 93 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 55.800.000 lei, din care 83 pentru depăşirea limitei legale de viteză, nouă pentru lipsa actelor şi una pentru nefolosirea centurii de siguranţă.