Echipajele de pompieri ale Gărzii Tinca au fost solicitate vineri seara să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie situată în localitatea Husasău de Tinca. Două autospeciale ale subunităţii s-au deplasat la locul evenimentului, unde era cuprinsă de flăcări o anexă în care era depozitată o cantitate mare de fân.

În vederea asigurării unor forţe suplimentare, a fost solicitat şi sprijinul serviciului voluntar din localitate, membrii acestuia fiind mobilizaţi cu operativitate pentru a interveni la localizarea incendiului. "Timp de patru ore, echipajele de intervenţie au acţionat pentru înlăturarea efectelor negative produse de incendiu, respectiv stingerea tuturor focarelor existente. În urma acestui eveniment, au ars circa 250 baloţi de fân, materialul lemnos din structura anexei, iar aproximativ 220 mp plăci de azbociment din acoperiş au fost degradate", a spus căpitan Cristian Herţe, purtător de cuvânt al ISU Crişana. În urma cercetării la faţa locului, au fost stabilite toate elementele cauzei probabile de producere a incendiului, împrejurarea determinantă fiind folosirea intenţionată a unei surse de aprindere de către o persoană necunoscută. Un alt incendiu a avut loc vineri spre sâmbătă noaptea, în Oradea, pe Calea Sântandreiului, la o societate comercială de dezmembrări auto, unde a fost semnalată aprinderea unei construcţii din lemn. Incendiul s-a extins cu repeziciune, cuprinzând în scurt timp o mare parte din structura combustibilă a construcţiei. "Două echipaje din cadrul Detaşamentului 1 Pompieri Oradea s-au deplasat la locul evenimentului, unde au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului, înainte de a se propaga la autovehiculele aflate în imediata apropiere. Un mijloc de încălzire (aerotermă) lăsat sub tensiune a condus la distrugerea structurii construcţiei în procent de peste 80%, împreună cu mobilierul şi aparatura aflate în interior", a mai spus Herţe.