Poliţiştii bihoreni au continuat acţiunile desfăşurate pentru prevenirea şi combaterea actelor ilicite de comerţ, depistarea celor care comercializează mărfuri fără acte de provenienţă sau fac vânzare ambulantă în locuri neautorizate, prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale, a faptelor antisociale, verificarea modului în care sunt respectate prevederile privind paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor şi, în general, pentru menţinerea climatului de siguranţă publică în rândul comunităţilor locale.

În cadrul acţiunilor desfăşurate în Oradea au fost legitimate 56 de persoane, iar şapte au fost conduse la sediul poliţiei. Totodată, au fost verificate 25 de societăţi comerciale, case de schimb valutar sau alte obiective asigurate cu pază şi au fost controlaţi 14 paznici. Pentru neregulile depistate, poliţiştii orădeni au aplicat 16 sancţiuni contravenţionale cu amenzi în valoare de 4.349 de lei. În cadrul aceleaişi acţiuni, poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale l-au depistat şi reţinut pe orădeanul N.V., de 36 de ani, împotriva căruia Judecătoria Oradea a emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la doi ani şi trei luni închisoare, pentru comiterea unor infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Cel în cauză a fost arestat preventiv, urmând a fi încarcerat în Penitenciarul Oradea pentru a-şi executa pedeapsa. La rândul lor, poliţiştii din Ştei l-au depistat în trafic, pe drumul comunal 243, în localitatea Şuştiu, pe P.R.T., de 33 de ani, din comuna Pomezeu, în timp ce transporta cu o autoutilitară opt metri steri de lemne de foc, din esenţă de fag, fără documente de însoţire a mărfii. Întreaga cantitate de material lemnos a fost ridicată în vederea confiscării, iar cel în cauză a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei.