Forţele şi mijloacele de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana" au acţionat marţi, 28 august, în cazul a cinci evenimente petrecute pe raza judeţului. Printre acestea s-au numărat lichidarea unor incendii, asanarea a 104 cartuşe de 7,92 şi salvarea unui copil de doar doi ani dintr-o locuinţă blocată.

Detaşamentul 2 Oradea s-a deplasat marţi, în jurul orei 14.16, pe Soşeaua Borşului, unde au localizat şi lichidat un incendiu izbucnit la o autoutilitară, cel mai probabil din cauza unui cablu electric defect, pagubele fiind limitate la doi metri pătraţi de prelată şi conductori electrici. Tot marţi, în jurul orei 18.15, în urma unui apel primit pe numărul unic 112, un echipaj din cadrul aceleiaşi subunităţi a fost mobilizat pe strada Lacul Roşu din Oradea, într-o misiune de salvare de persoane. Acţionând cu autoscara mecanică, pompierii militari au pătruns prin balcon într-un apartament situat la etajul 4, unde au găsit un copil în vârstă de doi ani, blocat în locuinţă. Băiatul a fost redat mamei sale, evitându-se astfel producerea unui eveniment nedorit. Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" al judeţului Bihor a mai desfăşurat şi o operaţiune de asanare de muniţie neexplodată, găsită de un cetăţean pe o pajişte din localitatea Măgeşti, în timp ce efectua lucrări de întreţinere a acesteia. Cele 104 cartuşe de calibru 7,92 centimetri au fost ridicate, transportate şi depozitate în condiţii de siguranţă de către specialiştii pirotehnicieni. Nici în această săptămână incendiile de vegetaţie uscată nu au lipsit, echipajele de pompieri stingând două astfel de incendii, produse la terenuri virane situate în municipiu, pe strada Piersicilor, respectiv în Husasău de Tinca, evenimente soldate cu arderea unei suprafeţe de aproximativ şapte hectare de vegetaţie uscată.