Oficiul Român pentru Adopţii implementează, începând cu acest an, o campanie naţională de promovare a adopţiei naţionale. Scopul acestei campanii este creşterea numărului adopţiilor naţionale şi creşterea gradului de informare a populaţiei cu privire la procedura adopţiei, particularităţile şi importanţa fiecărei etape în parte.

 

Campania debutează cu organizarea Zilelor adopţiei, în perioada 1 - 8 martie 2010, care este un demers la nivel naţional. În Oradea, programul acestor întâlniri este următorul: 3 martie 2010, ora 14.00 - întâlnire cu organismele private acreditate cu tema "Zilele adopţiei", la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, scopul întâlnirii fiind diseminarea informaţiilor cu privire la procedura adopţiei şi demersurilor privind adoptabilitatea unui copil; 5 martie 2010, ora 14.30, la Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia" Oradea - întâlnire cu familiile care au finalizat procedura adopţiei, în cadrul căreia se va pune în scenă o piesă, iar la final se va organiza o tombolă pentru copii. Sponsorii acestei acţiuni sunt: Selgros Cash & Carry, Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia", Serviciul Internaţional de Salvare a Copiilor - Filiala Oradea. Potrivit reprezentanţilor DGASPC Bihor, în anul 2009 au fost adoptaţi, prin sentinţă judecătorească, 23 de copii, 27 au fost încredinţaţi în vederea adopţiei, 12 micuţi se află în etapa de încuviinţare a adopţiei, au fost efectuate 66 de monitorizari post adopţie etc.