Poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat un bărbat, cetăţean bulgar, care conducea un autoturism cu certificat de înmatriculare fals. Tot poliţiştii din Borş au mai depistat un cetăţean turc, care conducea un autotractor ce tracta o remorcă neînmatriculată.

La Punctul de Trecere a Frontierei Borş s-a prezentat pentru a intra în ţară cetăţeanul bulgar Sergey P., în vârstă de 32 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes, înmatriculat  în Moldova. Cu ocazia controlului de frontieră, bărbatului i s-a solicitat să prezinte, pe lângă documentele de identitate, şi documentele autoturismului. Acesta a prezentat un certificat de înmatriculare eliberat de autorităţile din Moldova. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind fals total, motiv pentru care barbatul a fost condus la sediu pentru cercetări. Din declaraţiile sale rezultă faptul că atât autoturismul, cât şi documentele acestuia i-au fost încredinţate de către patronul firmei la care este angajat, pentru a efectua o cursă pe relaţia Italia - Moldova şi că nu avea cunoştinţă de faptul că certificatul de înmatriculare ar fi fals. Poliţiştii de frontieră i-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru infracţiunea de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun. Tot poliţiştii de frontieră din Borş au depistat un cetăţean turc la volanul unui automarfar ce tracta o remorcă neînmatriculată. Cetăţeanul turc Garip O., în vârstă de 30 de ani, conducea un automarfar marca „MAN ", înmatriculat în Polonia, care tracta o remorcă având aplicate numere de Ungaria . Şoferul a prezentat pentru cabina Tir un certificat de înmatriculare emis de autorităţile poloneze, iar pentru remorca pe care o tracta a prezentat un certificat de înmatriculare eliberat de autorităţile maghiare, unde figura un alt număr de înmatriculare decât cel aplicat pe remorcă. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii de frontieră au constatat că numărul de înmatriculare aplicat pe remorcă aparţine de fapt unei alte remorci, care figurează ca fiind radiată din circulaţie de pe teritoriul statului maghiar şi că remorca aflată la controlul de frontieră, pentru care a fost prezentat şi certificatul de înmatriculare, este, de asemenea, radiată din circulaţie de pe teritoriul aceluiaşi stat. Cetăţeanului turc i s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru infracţiunea de tractare a unei remorci neînmatriculate.