Actualul Cod civil, cuprinde, din fericire, o reglementare clară şi largă pentru multe instituţii juridice, care în legislaţia trecută erau reglementate lacunar.

Una dintre aceste instituţii juridice este şi cartea funciară şi în mod special buna credinţă în materia cărţii funciare, a celui care dobândeşte un drept tabular. Astfel conform actualei legislaţii cuprinse în cadrul articolului 901 aliniatul 1 Cod civil - “Sub rezerva unor dispoziţii legale contrare, oricine a dobândit cu bună-credinţă vreun drept real înscris în cartea funciară, în temeiul unui act juridic cu titlu oneros, va fi socotit titularul dreptului înscris în folosul său, chiar dacă, la cererea adevăratului titular, dreptul autorului său este radiat din cartea funciară”. Regula instituită de actuala legislaţie civilă, este axată pe protejarea intereselor persoanelor care au dobândit cu bună credinţă un drept care este înscris în cartea funciară, în condiţiile în care acest drept a fost dobândit printr-un act juridic cu titlul oneros. Odată dobândit dreptul tabular, în condiţii de bună credinţă, acesta se consolidează definitiv, nu poate să fie pierdut nici măcar în ipoteza în care dreptul celui care l-a transmis s-ar radia din cartea funciară. După cum au observat cititorii noştri, pentru a beneficia de o astfel de protecţie maximă, dobânditorul dreptului tabular trebuie să fie de bună credinţă. Codul civil la articolul 901 aliniatul 2 vine şi evidenţiază ipotezele în care poate să fie recunoscută buna credinţă terţului dobânditor, stabilindu-se - “Terţul dobânditor este considerat de bună-credinţă numai dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, sunt îndeplinite următoarele condiţii: a)nu a fost înregistrată nicio acţiune prin care se contestă cuprinsul cărţii funciare; b)din cuprinsul cărţii funciare nu rezultă nicio cauză care să justifice rectificarea acesteia în favoarea altei persoane; şi c)nu a cunoscut, pe altă cale, inexactitatea cuprinsului cărţii funciare”. Aceste condiţii cerute de către legiuitor sunt cumulative, adică trebuiesc a fi îndeplinite în totalitate, dacă una dintre aceste condiţii nu este îndeplinită, terţul dobânditor este considerat de rea-credinţă şi nu va beneficia de protecţia legală oferită pentru buna credinţă. Probaţiunea care poate să fie administrată în faţa instantei de judecată prin care să fie dovedită reaua credinţă a subdobânditorului, este variată, pornind de la simplul interogatoriu, continuând cu proba cu înscrisuri şi terminând cu proba testimonială, prin care se poate dovedi faptul că terţul subdobânditor a cunoscut că dreptul autorului său (dreptul deţinut de cel care i l­-a transmis) era contestat, nu era cert. Odată dovedită reaua credinţă a terţului subdobânditor, acesta nu mai beneficiază de protecţia oferită de legiuitor şi poate să piardă dreptul tabular dobândit.