Realitatea socială ne învaţă faptul că, deşi este cel mai răspândit ca şi incidenţă statistică în ceea ce priveşte încheierea, contractul de vânzare cumpărare, nu este totdeauna opţiunea părţilor.

Astfel, o formă specială a contractului de vânzare cumpărare, reglementată de Codul civil, este contractul de schimb. Spunem că în cazul contractului de schimb suntem în prezenţa unei forme speciale a contractului de vânzare cumpărare, întrucât, definiţia legală, cuprinsă la articolul 1763 Cod civil, ne spune că - “Schimbul este contractul prin care fiecare dintre părţi, denumite copermutanţi, transmite sau, după caz, se obligă să transmită un bun pentru a dobândi un altul”.

Din punct de vedere juridic, vorbim despre două contracte de vânzare cumpărare concomitente, ambele părţi vor preda un bun, însă cu titlul de preţ nu vor primi o sumă de bani, ci vor primi un alt bun, fie el bun mobil ori bun imobil. Faptul că în cazul contractului de schimb vorbim despre un contract de vânzare cumpărare, într-o formă specială, este întărit şi de faptul că legiuitorul în cadrul articolului 1764 alin. 1 Cod civil evidenţiază - “Dispoziţiile privitoare la vânzare se aplică, în mod corespunzător, şi schimbului”, iar conform articolului 1764 alin. 2 Cod civil - “Fiecare dintre părţi este considerată vânzător, în ceea ce priveşte bunul pe care îl înstrăinează, şi cumpărător, în ceea ce priveşte bunul pe care îl dobândeşte”. O particularitate, diferită de contractul de vânzare cumpărare vizeaza cheltuielile de încheiere a contractului de schimb, legiuitorul stabilind la articolul 1765 Cod civil faptul că - “În lipsă de stipulaţie contrară, părţile suportă în mod egal cheltuielile pentru încheierea contractului de schimb”. Ce trebuie avut în vedere este faptul că, la fel ca şi la contractul de vânzare cumpărare, dacă obiectul contractului este un bun mobil, acesta poate să îmbrace forma unui înscris sub semnătură privată, însă, în ipoteza în care vorbim despre un contract de schimb a cărui obiect sunt bunuri imobile, ori doar un bun imobil şi un bun mobil, acesta obligatoriu, sub sancţiunea nulităţii absolute, trebuie să fie încheiat în formă autentică. Predarea bunului imobil se va face - “prin punerea acestuia la dispoziţia cumpărătorului, liber de orice bunuri ale vânzătorului” (articolul 1687 Cod civil), iar predarea bunului mobil - “se poate face fie prin remiterea materială, fie prin remiterea titlului reprezentativ ori a unui alt document sau lucru care îi permite cumpărătorului preluarea în orice moment” (articolul 1688 Cod civil). Predarea bunurilor trebuie să fie facută în starea în care se afla în momentul încheierii contractului (articolul 1690 alin. 1 Cod civil), iar în ceea ce priveşte momentul predării - “În lipsa unui termen, cumpărătorul poate cere predarea bunului de îndată ce preţul este plătit. Dacă însă, ca urmare a unor împrejurări cunoscute cumpărătorului la momentul vânzării, predarea bunului nu se poate face decât după trecerea unui termen, părţile sunt prezumate că au convenit ca predarea să aibă loc la expirarea acelui termen”.