Avocatul Crișanei: Sporul pentru condiții periculoase - Condiții de acordare. ICCJ
În data de 18 noiembrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reunită în cadrul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, legal constituit, a dispus prin Decizia nr. 76/2024, în sensul că a admis în parte sesizările conexate formulate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarele nr. 11155/3/2024 şi nr. 68/3/2024, şi de Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă, în dosarul nr. 1127/99/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
Pe cale de consecinţă, ÎCCJ, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (1) lit. a) capitolul II anexa nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, articolului unic pct. I lit. A anexa nr. 9 din Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările şi completările ulterioare, a stabilit că: Personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebit de periculoase, prevăzut la articolul unic pct. I lit. A anexa nr. 9 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, salarizat potrivit anexei nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017, are dreptul la acordarea sporului pentru condiții deosebit de periculoase de la 50% până la 75% din salariul de bază, prevăzut de art. 14 alin. (1) lit. a) capitolul II anexa nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017 și articolul unic pct. I lit. A anexa nr. 9 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, în baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 și Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, obligația stabilirii cuantumului concret al sporului pentru condiții deosebit de periculoase revenind ordonatorului de credite.
Aşadar, pentru acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase, este necesară stabilirea existenţei condiţiilor deosebit de periculoase prin intermediul buletinelor de determinare sau a expertizelor emise de către autorităţile abilitate.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.