Bărbatul a deținut și distribuit sute de fișiere foto și video cu minori - Arestat pentru pornografie infantilă
Un bărbat în vârstă de 27 de ani a fost arestat preventiv, pentru pornografie infantilă, după ce procurorii și polițiștii au găsit, în mai multe sisteme informatice care îi aparțineau sute de poze și filmulețe, inclusiv cu copii de 3 ani, în ipostaze sexuale explicite.
Polițiști Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 27 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă.
„Actele de urmărire penală efectuate în cauză au relevat faptul că, în perioada ianuarie 2020 – noiembrie 2024, persoana ar fi deținut și stocat în mai multe sisteme informatice peste 600 de fișiere video și foto în care apar minori, inclusiv cu vârste de aproximativ 3 și 5 ani, în ipostaze sau manifestând comportamente sexuale explicite. De asemenea, în intervalul martie – aprilie 2022, prin intermediul unei platforme online, persoana cercetată ar fi distribuit fișiere video conținând materiale pornografice cu minori”, se arată într-un comunicat transmis de Poliția Bihor.
La data de 18 februarie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea bărbatului de 27 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pornografie infantilă. Ulterior, la data de 19 februarie 2025, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor a admis propunerea formulată de către procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea și a dispus față de persoana în cauză măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.