Continuând subiectul de săptămâna trecută, unul de mare interes pentru justiţiabili care au declaşat proceduri de dare în plată, ori care au intenţia de a declanşa o astfel de procedură, vom analiza decizia Curţii Constituţionale, privind Legea dării în plată.

 

De menţionat, încă de la început, că această analiză este realizată pe informaţiile date publicităţii de către Curtea Constituţională în cadrul comunicatului de presă. Astfel, în decizia din data de 25 octombrie 2016, se evidenţiază de către Curtea Cosntituţională faptul că excepţiile de neconstituţionalitate care vizau articolul 11 teza întâi prin raportare la prevederile articolului 3 teza întâi din Legea 77 din 2016, precum şi articolul 11 teza a doua din Legea 77 din 2016, sunt inadmisibile şi pe cale de consecinţă au fost respinse. Pentru ca cititorii noştri să înţeleagă, principala problemă invederată de către instituţiile bancare ca şi critică faţă de Legea 77 din 2016, este aplicabilitatea retroactivă a legii. Această aplicabilitate retroactivă a Legii 77 din 2016, era reglementată în cadrul articolul 11, care stabileşte faptul că „în vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată”. Curtea Constituţională prin decizia din 25 octombrie 2016, a respins excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi, iar prin aceasta a închis orice fel de dezbatere cu privire la aplicabilitatea retroactivă a Legii dării în plată. Este adevărat faptul că, prin aceiaşi decizie, instanţa de contencios constituţional, a admis o excepţie de neconstituţionalitate cu privire la articolul 11 din Legea 77 din 2016, însă doar cu privire la sintagma „precum şi devalorizarea bunurilor imobile”. Comunicatul Curţii Constituţionale, mai arată faptul că, soluţiile de respingere ca fiind inadmisibile, a excepţiilor de neconstituţionalitate sunt fundamentate pe faptul că, acestea vizau contracte de credit încheiate în perioada anilor 2007-2009, adică sub imperiul Codului civil vechi de la 1864, iar aceste prevederi nu au legătura cu soluţionarea cauzei. Orice fel de discuţie, care s-ar putea naşte cu privire la această concluzie a Curţii Constituţionale şi de care instituţiile bancare s-ar putea folosi, pentru a arunca dubii în ceea ce priveşte aplicabilitatea Legii dării în plata şi contractelor încheiate sub regimul vechiului Cod civil, sunt înlăturate în momentul în care se observă faptul că prin aceiaşi decizie a fost respinsă ca nefondată şi critica privind neconstituţionalitatea prevederilor articolului 11 teza întâi din Legea 77 din 2016. Cu toate acestea până la momentul la care motivarea deciziei va fi publicată în cadrul Monitorului Oficial al României, va exista o stare de incertitudine, iar instanţele de judecată vor fi reticiente să pronunţe vreo hotărâre judecătorească.