Având în vedere faptul că sezonul rece a început şi că se anunţă precipitaţii abundente şi temperaturi destul de scăzute, vom relua o temă care a fost dezbătută şi anul trecut pentru a aduce aminte justiţiabililor asupra unor obligaţii pe care le generează calitatea de proprietar, fie că sunt proprietari ai unui apartament în cadrul unui bloc de locuinţe, ai unei case şi indiferent dacă vorbim despre un justiţiabil persoană fizică ori persoană juridică.

În primul rând, justiţiabilul care a suferit fracturi ale unor membre ca urmare a necurăţării trotuarelor de geanţă ori zăpadă, trebuie să cunoască faptul că drepturile deţinute de către acesta în ipoteza în care se produc astfel de accidente sunt cuprinse în cadrul a două acte normative, Codul civil şi Regulamentul aferent Hotărârii de Consiliu Local nr. 765 din 2006. Primul text legal şi cel care îi conferă drepturile cele mai largi este cel cuprins în cadrul Codului civil la articolul 1357 aliniatul 1 care stabileşte faptul că „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţi, este obligat să îl repare".vTextul normativ este extrem de clar în ceea ce priveşte redactarea acestuia, mai precis ne evidenţiază faptul că pentru a exista o răspundere pentru prejudiciul cauzat  trebuie în primul rând să existe o faptă ilicită (adică o faptă prin care se încalcă o regulă, o activitate care trece dincolo de tiparul legislativ). Această faptă constă în necurăţarea trotuarului aferent imobilului unde locuim, de gheaţă ori de zăpadă, faptă care contravine prevederilor art. 38 lit. h din Regulamentul aferent Hotărârii de Consiliu Local nr. 765 din 2006. De asemenea avem nevoie de existenţa vinovăţiei - vinovăţia există chiar şi în cazul în care din cauza unor deficienţe organizatorice (în cazul imobilelor cu mai mulţi proprietari), precum şi în cazul în care din cauza lipsei de interes (în cazul imobilelor cu un singur proprietar) se omite curăţarea trotuarului de gheaţă ori de zăpadă. Un aspect extrem de important care trebuie să fie menţionat este faptul că prevederile Codului civil acordă dreptul justiţiabilului să solicite despăgubiri, însă prevederile Regulamentul aferent Hotărârii de Consiliu Local nr. 765 din 2006 acordă dreptul justiţiabilului să sesizeze poliţia locală în vederea aplicării unei amenzii contravenţionale faţă de proprietarul/proprietarii care nu şi-au respectat obligaţiile legislative şi al cărei cuantum poate să ajungă până la suma de 1.000 de lei. Justiţiabilul care se va regăsi într-un astfel de eveniment şi care a suferit un prejudiciu ca urmare a încălcării obligaţiei de curăţare a trotuarului de gheaţă ori de zăpadă va putea introduce o acţiune în pretenţii pe care o va îndrepta fie împotriva asociaţiei de proprietari, fie împotriva proprietarului imobilului în faţa căruia s-a produs accidentul.

Av. Florian Cristian CURPAŞ

Piaţa 1 Decembrie nr. 5, ap. 7, Oradea

e-mail av.Curpas.Florian@gmail.com

0746/042.741