Un comisar Garda Financiară Bihor - Trimis în judecată pentru trafic de influenţă
Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în perioada octombrie 2008 - iulie 2009, inculpatul Simionescu Florenţiu Nuţu, comisar superior GF, prevalându-se de influenţa pe care ar avea-o faţă de comisari din cadrul aceleiaşi instituţii, a primit în mai multe rânduri de la un administrator al mai multor societăţi comerciale, prin intermediar, suma totală de 15.000 euro. Banii au fost primiţi, spun procurorii, pentru a proteja firmele administrate de denunţător cu ocazia controalelor efectuate de către comisari din cadrul Gărzii Financiare Bihor, în sensul de a nu efectua, la firmele administrate de acesta, controale amănunţite, care ar fi fost de natură a scoate la iveală ampla activitate evazionistă desfăşurată prin intermediul acestor societăţi în perioada respectivă şi de a nu lua alte măsuri legale faţă de firmele controlate. La 31 mai, procurorii au dispus reţinerea inculpatului pentru 24 de ore, iar o zi mai târziu, măsura a fost înlocuită cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea timp de 30 de zile. Procurorii au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului, în vederea confiscării, precizează DNA. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.