Un orădean este judecat pentru exploatare sexuală - Operaţiunea „Minora"
Un orădean în vârstă de 44 de ani a fost trimis în jduecată, în stare de arest preventiv, după ce a racolat o adolescentă în vârstă de 16 ani pe care a determinat-o să întreţină relaţii sexuale cu mai mulţi bărbaţi. Fata a fost „promovată" inclusiv pe internet iar banii obţinuţi de aceasta au ajuns toţi în buzunarul orădeanului.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane sub coordonarea procurorilor DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea au definitivat cercetările faţă de un bărbat de 44 de ani, din municipiul Oradea, judeţul Bihor, sub aspectul comiterii infracţiunilor de trafic de minori şi pornografie infantilă prin sisteme informatice. „Acesta este bănuit că, în primăvara anului 2013 ar fi racolat o minoră de 16 ani, de pe raza judeţului Bihor, pe care, după ce ar fi promovat-o pe internet în ipostaze sexuale explicite şi i-ar fi asigurat cazarea în diverse apartamente din Oradea, ar fi determinat-o ca, în perioada martie 2013 - februarie a.c., să întreţină relaţii sexuale cu diferiţi bărbaţi contra unor sume de bani, pe care orădeanul şi i-ar fi însuşit integral", se arată în comunicatul poliţiei. Pentru documentarea şi probarea întregii activităţi infracţionale a bărbatului de 44 de ani, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane au cooperat în cauză cu Direcţia de Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR şi cu IPJ Bihor. În urma probatoriului administrat în cauză, prin rechizitoriul întocmit la 27 martie, procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată a suspectului în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori în formă continuată şi pornografie infantilă prin sisteme informatice. Potrivit anchetatorilor, dacă va fi găsit vinovat, orădeanul riscă o pedeapsă privativă de libertate cuprinsă între 3 şi 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.