Un membru al Marinei americane care a recunoscut că a tăiat paraşutele unor colegi înainte de începerea antrenamentului a fost condamnat, joi, la 20 de ani de închisoare de un judecător care i-a spus că încă se poate îndrepta, relatează Baltimore Sun, în ediţia electronică de vineri. Caporalul Antoine D. Boykins a recunoscut că a tăiat 13 dintre cele 22 de paraşute care urmau să fie folosite la un antrenament, în 21 septembrie 2002. Potrivit procurorului, inculpatul se supărase că fusese pedepsit şi i se oprise solda după ce întârziase la întoarcerea dintr-o permisie. Boykins a declarat că a ştiut că cineva putea muri ori se putea răni, deoarece paraşutele de rezervă funcţionează doar în jumătate din cazuri. Trei militari au fost răniţi după prima serie de sărituri, iar antrenamentul a fost suspendat. Judecătorul a deliberat cinci ore înainte de a-l condamna pe Boykins. Militarul a fost exclus din armată, nu va mai primi nici solda şi va fi degradat. Sentinţa trebuie aprobată şi de comandantul celei de a II-a Forţe Expediţionare a Marinei americane. Boykins (21 de ani) a pledat vinovat de cinci capete de acuzare privind punere în pericol, patru capete de acuzare privind atacuri şi un cap de acuzare privind distrugerea proprietăţii Guvernului. La început, Boykins a fost acuzat de tentativă de asasinare, dar a fost de acord să pledeze vinovat de acuzaţii mai puţin grave şi să depună mărturie împotriva unui alt militar implicat în acest caz. Judecătorul anunţase iniţial că pedeapsa maximă era de 31 de ani, dar a recalculat-o la 21 de ani. Procurorii au apreciat că Boykins merita pedeapsa maximă. "Este un caz de trădare", a subliniat locotenent-colonelul Stuart Couch.