Actorul britanic Orlando Bloom a efectuat o vizită în tabăra de refugiaţi Gevgelija din Macedonia, marţi, în calitate de ambasador al bunăvoinţei pentru UNICEF.

Orlando Bloom, star al francizelor cinematografice "Stăpânul inelelor" şi "Piraţii din Caraibe", a stat de vorbă şi s-a jucat cu mai mulţi copii în timpul vizitei sale din acea tabără de refugiaţi, aflată la graniţa dintre Macedonia şi Grecia. Actorul a discutat şi cu câţiva rezidenţi adulţi ai taberei, care aşteaptă cu nerăbdare să înceapă următoarea etapă din călătoria lor spre centrul Europei. Mii de imigranţi, cei mai mulţi dintre ei fiind refugiaţi sirieni, s-au îndreptat în ultimele luni spre Uniunea Europeană, îmbarcându-se mai întâi în călătorii periculoase pe mare, către Grecia, iar apoi continuându-şi drumul în autobuze şi trenuri. Criza imigranţilor din Europa, determinată de refuzul unor state europene de a permite accesul acestor persoane pe teritoriile lor, a făcut ca mii de oameni să rămână blocaţi la graniţe, în condiţii dificile, marcate de mizerie şi haos, sau să se deplaseze pe distanţe uriaşe, mergând pe jos, de-a lungul căilor ferate, în căutarea unui nou cămin. Orlando Bloom a primit în 2009 titlul de Ambasador al Bunăvoinţei pentru UNICEF. Starul britanic are un fiu - Flynn, născut pe 6 ianuarie 2011 - cu modelul australian Miranda Kerr, cu care a fost căsătorit din 2010 până în 2013. Orlando Bloom, care a putut fi văzut în filme precum "Elicopter la pământ!/ Black Hawk Down" (2001), "Troia/ Troy" (2004), "Regatul Cerului/ Kingdom of Heaven" (2005) şi "Cei trei muşchetari/ The Three Musketeers" (2011), este cunoscut mai ales pentru rolul elfului Legalas din trilogiile "Stăpânul inelelor" şi "Hobbitul". Starul britanic a jucat şi în franciza foarte profitabilă "Piraţii din Caraibe", alături de Johnny Depp.