Angelina Jolie va juca în drama: „Shoot Like a Girl” - Eroină de război
Actrița americană Angelina Jolie o va interpreta pe eroina de război Mary Jennings Hegar, care a salvat sute de vieți în misiunile de căutare și salvare din Afganistan, într-o nouă peliculă intitulată „Shoot Like a Girl”.
Angelina Jolie privește dincolo de problemele personale și se axează pe viitorul ei creativ, lansând discuții despre posibila interpretare a personajului principal în drama „Shoot Like a Girl” - maiorul Mary Jennings Hegar.Potrivit Variety, actrița va juca în adaptarea cinematografică a cărții de memorii „Shoot Like a Girl: One Woman’s Dramatic Fight in Afghanistan and on the Home Front”, care înfățișează adevărata poveste a maiorului Mary Jennings Hegar, care a servit în Afganistan ca pilot de elicopter și nu numai. Hegar a salvat sute de vieți atât în timpul petrecut în aer în timpul misiunilor de căutare și salvare, dar și în timpul misiunilor Medevac, desfășurate în Afganistan; alături de munca depusă în cadrul misiunilor civile de căutare și salvare din California, dar și cele care au avut loc pe mare. În 2009, a fost împușcată în timpul unei misiuni Medevac, deși acțiunile sale au salvat viața echipajului dar și a pacienților săi, fapt ce i-a adus decorația militară Purple Heart. În 2012, Maiorul Hegar a intentat un proces împotriva Secretarului Apărării, în semn de protest față de Politica de Excludere de la Luptă, care nu permitea femeilor să servească în funcții combatante. Politica a fost abrogată în 2013, după ce a fost considerată neconstituțională. „Shoot Like a Girl” marchează primul proiect de acțiune al lui Jolie, după interpretarea în filmul „Salt”, din 2010, în ciuda faptul că acest gen de pelicule a marcat mare parte din cariera ei. În afară de filmul fantastic „Maleficent” (2014) - și sequel-ul filmului Disney, care se află momentan în lucru - Angelina se axează în principal pe eforturile sale umanitare și produsele regizorale. În ultimul timp, Angelina Jolie s-a aflat în lumina reflectoarelor după ce a intentat divorțul de Brad Pitt, după 12 ani în care au fost împreună, aceasta solicitând în instanță custodia celor șase copii ai cuplului, invocând ca motiv al separării „diferenţe ireconciliabile”.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.