Astăzi este Ziua Internaţională a Şefului – Este sărbătorit în 16 octombrie... dacă este de treabă
Iniţial sărbătorită în SUA, Canada şi Lituania, Ziua Şefului a devenit, în ultimii ani, o sărbătoare internaţională care dă angajaţilor ocazia să-şi felicite şeful, dacă el s-a dovedit a fi cumsecade pe parcursul anului.
Totul a început în anul 1958, când Patricia Bays Haroski, secretară pentru State Farm Insurance Company din oraşul Deerfield, Illinois, a înregistrat Ziua Naţională a Şefului la Camera de Comerţ din Statele Unite şi a ales pentru această sărbătoare, data de 16 octombrie, ziua de naştere a tatălui ei.
Patru ani mai târziu, guvernatorul statului Illinois, Otto Kerner, a susţinut înregistrarea acestei aniversări şi a proclamat-o în mod oficial.
Ulterior, sărbătoarea a fost adoptată şi în Australia, India, Irlanda şi Egipt, care o serbează însă pe 10 decembrie, arată site-ul stiri.tvr.ro.
"Cel mai bun şef este acela care ştie să-şi aleagă oameni capabili să facă ceea ce crede el că trebuie făcut şi nu se amestecă în ceea ce fac aceştia"- spunea Theodore Roosevelt.
În spiritul Zilei Şefului, angajaţii dornici să-i felicite, să intre sau să rămână în graţiile lui au găsit cele mai diverse soluţii, dintre care unele sunt chiar concluziile unor studii ştiinţifice.
S-a demonstrat că roşul este culoarea care evidenţiază cel mai bine implicarea şi concentrarea celui care o poartă. Poartă roşu şi arată-i şefului că eşti o persoană pe care se poate baza!
Tot studiile spun că cei care se trezesc de dimineaţă au performanţe mai bune, o carieră impresionantă şi deci, salarii mai mari şi aprecierea şefului.
Şi machiajul doamnelor sau un zâmbet larg te pot aduce în graţiile lui, dar şi ale colegilor, care te vor considera o persoană plăcută şi agreabilă.
Sunt multe moduri în care îi poţi arăta şefului că eşti o persoană de încredere.
Dacă ştii că întârzie la şedinţe, le poţi începe tu în locul lui, îl poţi ajuta să se concentreze pe deciziile cu adevărat importante şi să fie organizat. Dacă ştii că răspunde greu, continuă-ţi proiectul şi nu aştepta până trimite mesajul, observă-i comportamentul, preferinţele, dar şi răutăţile, adaptează-ţi stilul de a comunica cu cel al şefului şi cu siguranţă munca va da roade, iar el îşi va aminti la următoarea negociere de salarii sau la următoarea promovare.
Iar astăzi, de ziua lui, oferă-i şefului, împreună cu colegii un dar. Îi vei arăta astfel că ştii cât de greu e să fi şef, să fi pus în situaţii dificile şi să iei decizii grele.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.