Automania
Supermaşini:
Bulldodge Viper
8.3 litri V10, 500 CP şi 678 Nm! Un supercar Viper pur-sânge? Nu chiar. Ingredientele sunt reunite sub capota celei mai feroce camionete produse vreodată în serie: Dodge Ram SRT-10. Prezentat cu surle şi trâmbiţe la Detroit Motorshow, în 2002, sub forma unui concept, Dodge Ram SRT-10 a intrat recent în producţia de serie. Toate promisiunile făcute de americani acum un an au fost minuţios respectate, iar rezultatul este pe măsura aşteptărilor. Ram SRT-10 rămâne fidel ideii de bază a supercar-ului Viper: un automobil care iese din tipare prin prisma performanţelor dinamice.
Stilul musculos regăsit în designul caroseriei impresionează în partea frontală prin impozanta priză de aer de pe capotă, aripile evazate şi calandrul decupat drept şi poziţionat deasupra fantelor de admisie a aerului. Iar dacă în trafic veţi fi urmărit nebuneşte de un pick-up pe al cărui calandru tronează inscripţia ?Viper Powered?, ar fi cazul să vă feriţi din calea sa. Dodge Ram SRT-10 este o mixtură perfectă între posibilităţile de transport ale unei utilitare şi forţa unui supercar. Înclinarea accentuată a parbrizului, coroborată cu eleronul montat pe oblonul benei, ajută la curgerea aerului, stabilizând pick-up-ul pe calea de rulare la viteze ridicate.
Caroseria tipică de pick-up a fost preluată de la modelul Dodge Ram Heavy Duty şi modificată de către inginerii de la PVO (Performance Vehicle Operation). Rezultatul final este o caroserie coborâtă cu 2,5 cm în partea frontala şi 5 cm în partea posterioară, adaptată la caracterul fioros al propulsorului. Mai mult, s-a operat un nou reglaj al suspensiilor şi s-au montat discuri de frână de 15 inci. Astfel, jantele lui Dodge Ram SRT-10 au 22 de inci, fiind ?încălţate? cu pneuri Pirelli Scorpion 305/40 YR 22, sporind stabilitatea la viteze de top. Finisarea de exceptie a interiorului, pielea combinată cu aluminiul dau o senzaţie de sportivitate nemaiîntâlnită nicicând în acest segment. Tenta de camionetă cu gene de supercar este potenţată de cadranele de bord pe fond alb, perfect lizibile. În habitaclu, numai lungimea levierului cutiei de viteză poate trăda segmentul din care face parte Ram SRT-10, căci este desenat în genul unei manşe de avion, el promiţând schimbarea treptelor de viteză mai greu decât în cazul lui Dodge Viper, însă uluitor de rapid faţă de un pick-up de serie. Cele două scaune sunt de tip sport, singura diferenţă faţă de concept fiind estomparea susţinerilor laterale, un element cheie pentru o supersportivă. Animat de propulsorul V10 de 8.3 litri, Ram SRT-10 este detaşat cel mai performant pick-up produs vreodată în serie. Bestia - ce va fi lansată pe piaţă din 2004 - dezvoltă 500 CP şi beneficiază de un cuplu magnific de 678 Nm disponibil la 4200 rpm, valori demne de un Viper pur-sânge. Ram atinge o viteză maximă de 241 km/h şi reuşeşte să traverseze plaja 0-100 km/h în numai 5 secunde!
***
Profitul Audi a scăzut în primul semestru
Divizia Audi a grupului auto german Volkswagen a anunţat că profitul său neimpozitat a scăzut cu 10,6% în primul semestru al anului şi a indicat că devine tot mai dificil să egaleze profiturile din anii precedenţi, din cauza condiţiilor macroeconomice, transmite Reuters. Audi, care a generat aproape o treime din profitul Volkswagen (VW) anul trecut, a menţionat că profitul neimpozitat semestrial a atins 505 milioane de euro (571 milioane de dolari), scăderea fiind motivată parţial prin continua apreciere a euro. Compania nu se aşteaptă la o redresare economică de durată în Europa Occidentală mai devreme de începutul anului 2004.
Audi, care continuă să estimeze vânzări record pentru anul curent, a înregistrat un profit neimpozitat de 1,25 miliarde de euro în 2002, dar a apreciat că va avea dificultăţi în a repeta această performanţă în 2003, din cauza aprecierii euro. În primele şase luni, Audi a vândut cu 4,1% mai puţine autovehicule în Germania faţă de anul trecut, dar şi-a menţinut cota de piaţă la 7,4%. Vânzările de autovehicule au scăzut şi pe alte pieţe europene şi în SUA, deşi expansiunea consemnată în China, unde Audi a început să asambleze modelul A4 în prima parte a anului, a determinat o creştere a vânzărilor totale realizate în afara Germaniei în primul semestru.
Cifra de afaceri a companiei a crescut cu 1,8%, la 11,45 miliarde de euro.
VW, care prognozează o scădere a profiturilor pentru anul curent, a anunţat la finalul lunii iulie că profitul său operaţional a scăzut cu peste 50% în trimestrul al doilea, din cauza aprecierii monedei unice europene, a costurilor aferente lansării de produse noi şi a declinului cererii.
***
Romcar a vândut 146 de autoturisme Mazda în primele şapte luni
Compania Romcar, importator autorizat pe piaţa românească al mărcilor Ford şi Mazda, a vândut, în primele şapte luni ale anului, un număr de 146 de autoturisme Mazda şi estimează că la sfârşitul anului vânzările vor însuma 320 de unităţi. Cele mai apreciate modele au fost Mazda6 ("Maşina Anului 2003 în România"), cu 73 de unităţi comercializate până la finele lunii iulie, şi Mazda B2500 (unul dintre cele mai bine vândute pick-up-uri în România), cu 34 de unităţi.
Romcar va lansa pe piaţa românească, în curând, două noi modele - Mazda2 şi Mazda RX-8. Vânzările mărcii Mazda în Europa au crescut cu 33% în primele şapte luni ale anului, în pofida declinului de 4% al pieţei auto, devenind marca japoneză cu cea mai mare creştere în Europa.
Mazda Motor Europe a înregistrat, în luna iunie, o majorare a vânzărilor cu 25% faţă de perioada similară a anului trecut şi deţine o cotă de 1,4% din piaţa auto europeană (în creştere cu 0,3%).
Compania a înregistrat cea mai mare creştere a vânzărilor în Marea Britanie, cu 73%, în luna iunie. În Germania, au fost vândute în primul semestru cu 19% mai multe unităţi decât anul trecut. Modelul Mazda6 este, de asemenea, cel mai solicitat şi în Europa, în primele şase luni volumul vânzărilor fiind de 52.447 de unităţi, aproape de trei ori mai mare decât în perioada similară a anului trecut.
Creşteri semnificative ale vânzărilor au fost înregistrate şi în cazul modelelor Mazda2, MX-5, Premacy şi MPV.
***
La ce vârstă se conduce mai sigur?
În Franţa, a fost efectuat un amplu studiu spre a determina categoriile de conducători auto pentru care riscul de a fi implicaţi în accidente de circulaţie depăşeşte media, ca şi gradul acestui excedent în funcţie de vârstă şi sex. Rezultatele au fost dintre cele mai interesante. Astfel, un tânăr conducător auto între 18-24 ani, cu mai puţin de 1 an vechime la volan, are riscul de a fi implicat într-un accident auto cu 48 % mai mare decât media. La aceeaşi vârstă şi experienţă, o femeie la volan acumulează mai puţine riscuri de a fi implicată în accidente de circulaţie, graţie unei prudenţe fireşti sexului slab. Un tânăr conducător auto (18-24 ani) prezintă, la un parcurs egal pe şoselele Franţei, un risc de implicare în accidente de aproape două ori mai mare decât conducătorul socotit cel mai sigur (între 35-44 ani). O constatare îmbucurătoare, totuşi: conducătorii tineri fac progrese remarcabile, căci de la categoria cea mai expusă (coeficient 1,48 între 18 şi 24 ani), trec la un coeficient de 0,91, inferior mediei, între 25 şi 34 de ani. Peste 64 de ani, riscul de a fi implicat în accidente depăşeşte media de 34 %.
În ceea ce priveşte femeile la volan, o constatare: ele nu depăşesc riscul curent de a fi implicate în accidente. La vârsta de 25-34 de ani, depăşirea este cea mai mică, abia 13 %. Riscul urcă până la 20 % între 25-44 ani, la 55 % între 55 şi 64 ani. Deci... încă o legendă distrusă!
Şi o altă observaţie: comparându-se toate aceste date cu cele ale unei anchete asemănătoare efectuate cu 10 ani în urmă, se constată că diferenţele statistice dintre grupele de vârstă nu s-au atenuat defel, chiar dacă numărul de accidente cu consecinţe grave a scăzut aproape la jumătate.
***
Opel Corsa - o mică forţă pe şosele
Maşina are un ampatament de 2.491 mm la clasa din care face parte şi un bun coeficient aerodinamic, de 0,32. Caracteristicile sale, alături de cele ale monitorizării, spun totul despre potenţialul acestui autoturism cu o capacitate de exprimare deosebită pe piaţa europeană. Familia de motoare se compune din şase propulsoare cu benzină (4 supape/cilindru) şi două turbo diesel cu injecţie directă. Cel mai mic motor din gamă, respectiv cel de 1.0 l (trei cilindri), cu benzină, consumă doar 5,6 l/100 km, iar cele două diesele de 1.7 l Ecotec cu injecţie directă numai 4,7 l/100 km. Vârful de gamă Opel Corsa GSI este echipat cu un motor de 1,8 l, care îi permite realizarea unei viteze maxime de peste 200 km/h. Toate motoarele se conformează cerinţelor de poluare Euro IV, care se vor impune abia din 2005. Grupul motopropulsor şi puntea din faţă sunt amplasate pe o structură de rezistenţă independentă de caroserie. Acest sistem constructiv conferă o securitate pasivă mai bună şi o izolare acustică ridicată. În interior se remarcă sistemul audio plus CD Player NCDC 2015, set 4 CD, sistemul de navigaţie şi un telefon GSM. Cu toate aceste dotări preţul de cost nu a crescut, iar costurile exploatării au coborât datorită garanţiei de 12 ani pentru coroziune şi a reviziilor tehnice, care împreună cu schimbul de ulei, se fac la un rulaj de 30.000 km.
Înfăţişarea modelului amintit reprezintă o evoluţie tipică a stilului Corsa, accentuată de orientarea tehnică a firmei Opel, cu linii ferme şi suprafeţe distincte. Modelele cu trei şi cinci uşi au un design identic în faţă şi în spate. Blocurile optice în partea anterioară sunt amplasate sus, pe montanţi, armonizându-se cu luneta. Ecartamentul îi conferă nu numai o aparenţă mai atletică, ci şi un spaţiu mai mare pentru locurile din spate şi centuri de siguranţă pretensionate pentru toate cele cinci locuri, tetiere active în faţă şi sistem de siguranţă al pedalierului.
Varianta Confort are în plus, faţă de cea de bază, geamuri comandate electric, volan reglabil în înălţime, închidere centralizată cu telecomandă, suport de ochelari şi lampă de citire în dreapta tabloului de bord.
Varianta Elegance are în plus, faţă de Confort, oglinzi exterioare cu rezistenţă electrică antigivraj şi poziţionare electrică, instalaţie de climatizare, volan îmbrăcat în piele, proiectoare de ceaţă, trei tetiere pentru locurile din spate, radicasetofon, jante din aliaj uşor.
Varianta Sport, faţă de cea de bază, are discuri de frână la patru roţi, regulator de viteză constantă, sistem de control al forţei de tracţiune TC plus (la 1,8 l 16 sup.), spoiler spate, scaune sport, volan sport.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.