Cărțile „Harry Potter”, eliminate dintr-o școală catolică - Au urmat sfaturile exorciștilor
Te doare mintea! Cărțile din seria „Harry Potter” au fost eliminate din biblioteca unei școli din Nashville, SUA, pastorul instituției de învățământ susținând că utilizarea unor „vrăji reale” din volumele autoarei J. K. Rowling poate evoca spiritele rele.
Conducerea unei școli private din Nashville a eliminat volumele din seria „Harry Potter” din biblioteca instituției, argumentând că s-a recurs la acest gest pentru că includ „blesteme și vrăji reale, care, citite de o persoană, pot evoca spirite rele”.
Publicația locală Tennessean a informat că pastorul Școlii „Sfântul Edward”, responsabilă cu educarea copiilor până la clasa a VIII-a, le-a trimis mesaje părinților despre poveștile autoarei britanice, spunându-le că a discutat cu anumiți exorciști care au recomandat eliminarea cărților „Harry Potter” din bibliotecă.
„Aceste cărți prezintă magia ca fiind atât bună, cât și rea, fapt neadevărat, ce reprezintă o înșelăciune inteligentă. Blestemele și incantațiile folosite în cărți sunt reale și, când sunt citite de o ființă umană, riscă să evoce spirite malefice”, susține pastorul Dan Reehil.
Vrăjile din cărțile publicate între 1997 și 2007 includ „avada kedavra”, blestemul uciderii, „crucio”, pe cel al torturii, și „imperio”, cel care le permite vrăjitorilor să controleze acțiunile celorlalți.
Conform publicației Tennessean, cărțile s-au aflat pe rafturi până la sfârșitul mandatului precedent, dar școala tocmai a deschis o bibliotecă din care cărțile „Harry Potter” nu mai fac parte.
Cărțile au fost cenzurate de unii adepți ai religiei creștine chiar de la publicarea primului volum din serie, în 1997, „Harry Potter și Piatra Filosofală”. Aceasta a devenit, în 1999, cea mai controversată carte din SUA. Volumele „au glorificat magia și ocultismul, generând confuzia copiilor și făcându-i să încerce să reproducă vrăjile și blestemele despre care citesc”, potrivit contestatarilor, informează Asociația Bibliotecilor Americane.
Cărţile „Harry Potter” au fost publicate în peste 500 de milioane de copii între anii 1997 şi 2007 şi au fost adaptate pentru marele ecran, cu Daniel Radcliffe în rolul lui Harry, Emma Watson ca Hermione Granger şi Rupert Grint ca Ron Weasley. Filmele au avut încasări totale de 2,39 de miliarde de dolari.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.