Activista iraniană Narges Mohammadi a câștigat premiul Nobel pentru pace 2023. În prezent, ea se află în închisoare, potrivit Reuters.

 

Narges Mohammadi, o avocată a drepturilor femeilor iraniene, a câștigat Premiul Nobel pentru pace din 2023.

„Comitetul Nobel norvegian a decis să acorde premiul Nobel pentru pace din 2023 lui Narges Mohammadi pentru lupta împotriva opresiunii femeilor din Iran și lupta ei pentru promovarea drepturilor omului și a libertății pentru toți”, a explicat comisia.

Mohammadi este unul dintre cei mai importanți activiști ai drepturilor omului din Iran. Ea a făcut campanie pentru drepturile femeilor și abolirea pedepsei cu moartea.

În prezent, ea execută mai multe pedepse în închisoarea Evin din Teheran, fiind condamnată la 12 ani de închisoare. Ea a fost condamnată, printre altele, că a făcut propagandă împotriva statului.

Narges Mohammadi este șeful adjunct al Centrului pentru Apărătorii Drepturilor Omului, o organizație condusă de Shirin Ebadi, laureatul Premiului Nobel pentru Pace din 2003.

Mohammadi este a 19-a femeie care a câștigat premiul în ultimii 122 de ani.

Ministerul Afacerilor Externe al Iranului a condamnat acordarea Premiului Nobel pentru Pace activistei pentru drepturile omului Narges Mohammadi, aflată în detenție, considerând-o o mișcare care politizează premiul.

„Acțiunea Comitetului Nobel pentru Pace este o mișcare politică în concordanță cu politicile intervenţioniste și anti-iraniene ale unor guverne europene”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Nasser Kanaani, potrivit Reuters.

„Comitetul Nobel pentru Pace a acordat un premiu unei persoane condamnate pentru repetate încălcări ale legii și acte criminale, iar noi condamnăm aceasta ca fiind o mișcare părtinitoare și politic motivată”, a spus el într-o declarație difuzată de media de stat. Premiul Nobel pentru pace va fi prezentat la Oslo pe 10 decembrie.