A fost terminată construcţia celei mai înalte clădiri din lume, care se află în Taiwan, dar nu va fi dată în folosinţă decât toamna viitoare, transmite DPA. Preşedintele Chen Shui-bian a prezidat ceremonia de inaugurare a acestei clădiri de 508 metri înălţime la Taipei, care va adăposti centrul financiar din acest oraş. Clădirea are 101 etaje şi a fost poreclită Taipei 101. Clădirea va găzdui birouri în 72 de etaje şi un centru comercial în alte cinci etaje. Construcţia a depăşit recordul de înălţime deţinut anterior de Turnurile Petronas din Kuala Lumpur, Malaysia, şi va rămâne deţinătoarea titlului cel puţin trei ani. Taipei 101 este dotată cu cel mai rapid ascensor din lume, care poate urca cu până la un kilometru pe minut şi coborî cu 610 metri pe minut. Astfel, pentru a urca de la parter la etajul al 89-lea este nevoie de doar 39 de secunde. Peste 100.000 de oameni vor lucra în birourile din clădire, iar mii de persoane vor veni zilnic la restaurantele şi magazinele de acolo.