Cel mai mare balaur din Europa stă ascuns în Apuseni - Surprize pentru copiii iubitori de aventură
Copiii din regiunea de Nord-Vest a țării vor avea la dispoziție, începând din 13 aprilie, un nou parc conceput special pentru ei. Acesta se află în localitatea Băișoara, județul Cluj, și se întinde pe 37 de hectare.
Parcul de amuzament își va deschide porțile în weekendul 13-14 aprilie 2024. În parcul, aflat la 200 de km de Oradea, copiii și părinții vor putea explora un spațiu generos unde se împletește magia poveștilor și a basmelor cu spiritul de aventură, totul pentru a crea o experiență de neuitat pentru cei mici și familiile lor. Organizatorii anunță că restaurantul Cota 1600 va fi deschis pe perioada de funcționare a parcului. Parcarea va fi gratuită pentru vizitatori.
Parcul de amuzament a fost amenajat în cadrul domeniului schiabil Buscat, în Munții Apuseni, la 1.677 m altitudine. Aici, copiii vor fi întâmpinați de personaje de basm, precum balauri, cel mai mare dragon din România (5 m înălțime), giganți, yeti (3 m înălțime), șapte dinozauri, unicorni și multe altele, toate pregătite pentru a-i transpune în lumea captivantă a basmelor. De altfel, Muntele Basmelor este singurul parc de amuzament din România unde pot fi găsite personajele fantastice din basmele și poveștile copilăriei.
„Deschidem parcul cu șase săptămâni mai devreme decât în 2023. Anul trecut, pe vremea asta, se schia la Buscat. Acum, micii aventurieri se pot bucura din plin de un parc de amuzament în aer liber. La fel ca în cazul domeniului schiabil, și în parc facem anual investiții astfel încât să fie cât mai interesant și educativ pentru turiști”, spune administratorul Iancu Șerbănescu.
Parcul dispune de ateliere interactive, căsuțe în copaci, tobogane, jocuri pe parcursul unui traseu montan de 2.5 km, toate proiectate special pentru dezvoltarea abilităților copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani. Întreg traseul este presărat cu peste 30 de personaje 3D supradimensionate, create în România, de până la 7 m înălțime. Aceste personaje sunt prezentate într-un mod interactiv, cu accent pe descoperire și aventură, oferindu-le copiilor șansa de a-și folosi imaginația și creativitatea într-o atmosferă distractivă și relaxantă.
Organizatorii apreciază că durata de parcurgere a traseului variază între două și patru ore, în funcție de abilitățile și condiția fizică a fiecărui participant.
Programul de funcționare al Muntelui Basmelor este de vineri până duminică, între orele 10.00 și 19.00. În timpul săptămânii accesul se poate face, pentru grupuri organizate, pe bază de programare.
Parcul de amuzament „Muntele Basmelor” va fi deschis anul acesta din aprilie până în octombrie. Prețul unui bilet de intrare este de 50 de lei pentru adulți și 40 de lei pentru copiii cu vârsta până la 14 ani. Copiii mai mici de 3 ani au acces gratuit, însă trebuie permanent însoțiți și supravegheați de un adult. Biletele pot fi cumpărate online, de pe site, sau de la chioșcul de bilete de la intrarea în parc.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.