Cel mai mare Festival Internațional de Magie din China - Succes pentru Eduard și Bianca
Perioada de 1-8 octombrie este o perioadă de sărbătoare națională în China și, cu această ocazie, ei organizează anual cel mai mare Festival Internațional de Magie din China. Anul acesta, festivalul s-a aflat la a XI-a ediție, iar printre invitați s-au regăsit chiar magicienii noștri orădeni Eduard și Bianca.
Singurul duo de magie din țară este din ce în ce mai apreciat în Europa și se pare că interesul față de munca lor a ajuns chiar până în Asia. Festivalul a avut ca invitați magicieni din întreaga lume: Las Vegas, Canada, Italia, Spania, Ucraina, Rusia și chiar și România. Este pentru prima dată când magicieni din România sunt invitați să presteze la un festival internațional de o asemenea amploare. Întregul eveniment a avut loc în cadrul unui uriaș lanț de parcuri de distracții din China, Happy Valley, iar Eduard și Bianca au susținut toate spectacolele lor pe scena principală a parcului din Beijing, adunând zilnic în fața scenei mii de oameni.
Încă din secunda în care magicienii orădeni au anunțat pe pagina lor de Facebook acest pas important din cariera lor, cei doi s-au bucurat de susținerea orădenilor și nu numai, iar în semn de mulțumire magicienii noștri împărtășesc cu noi o primă filmare în care au recreat sentimentul a 32 de spectacole de magie susținute în doar 8 zile.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.