Cel mai mare schelet de dinozaur descoperit pe planetă - Gigantul sauropod lusitan
Paleontologii portughezi şi spanioli au exhumat la începutul lunii august, în grădina unei case din centrul Portugaliei, osemintele fosilizate ale unui dinozaur care ar putea reprezenta cel mai mare schelet de sauropod descoperit vreodată în Europa, informează AFP.
„Este unul dintre cele mai mari exemplare cunoscute pe plan european, poate chiar mondial", a declarat luni specialista în paleontologie Elisabete Malafaia, de la Institutul Dom Luiz afiliat Facultăţii de Ştiinţe din cadrul Universităţii Lisabona.
Printre vertebrele şi coastele de dinozaur descoperite, ce datează din Jurasic, în urmă cu circa 150 de milioane de ani, cercetătorii iberici au găsit fosilele unei coaste care avea o lungime de circa trei metri, a precizat ea.
Prima fosilă a fost găsită în acel sit în 2017, când un locuitor din regiunea Pombal a efectuat săpături cu ajutorul unui buldozer-excavator pentru a construi o anexă a casei sale.
La începutul lunii august, cercetătorii din echipa portughezo-spaniolă au dezgropat oasele de dinozaur pentru a realiza studii aprofundate asupra acestor fosile. Noi săpături ar putea fi făcute în lunile următoare în acelaşi sit, precum şi într-o regiune învecinată.
Sauropodele au fost dinozauri erbivori şi patrupezi, uşor de recunoscut după gâturile şi cozile lor foarte lungi, fiind animale care puteau să ajungă la o înălţime de 12 metri şi o lungime de 25 de metri. Ei fac parte din categoria celor mai mari vieţuitoare care au trăit vreodată pe Terra.
Fosilele descoperite în regiunea Pombal aparţin unui exemplar din familia Brachiosaurilor, care au trăit până în Jurasicul Superior.
Faptul că aceste fragmente de schelet au fost găsite împreună, în poziţia „originală" pe care dinozaurul o avea când era încă în viaţă, reprezintă un eveniment „relativ rar", a dezvăluit Elisabete Malafaia.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.