Cele mai tari știri din lumea științei în 2018 - Şapte care au uimit planeta
Știrile din domeniul științei au topul lor, iar jurnaliștii de specialitate din toată lumea și-au anunțat preferințele în materie, din tot ce s-a întâmplat în 2018.
Jurnaliștii care relatează știrile din domeniul științei și-au făcut propriile topuri cu cele mai importante titluri înregistrate în domeniul lor în 2018. Unele dintre evenimentele alese vorbesc despre investigații în cele mai îndepărtate colțuri ale universului, altele s-au concentrat asupra rezolvării unor mistere cu ajutorul secvențelor de ADN ori asupra intervențiilor de salvare în cazuri care au ținut lumea cu sufletul la gură.
Criminali şi ADN
Criminaliștii americani au folosit o tehnică prin care, pe baza secvențelor de ADN, suspecți în cazuri vechi de zeci de ani pot fi verificați prin compararea materialului genetic provenit de la descendenții acestora.
Redefinirea kilogramului
Prototipul din platină şi iridiu pe baza căruia era stabilită masa de un kilogram va fi retras, după ce delegaţi din 57 de ţări au aprobat, în noiembrie, la Versailles, în Franța, noile reguli de stabilire a sistemelor de măsurare, pe baza unor calcule care iau în considerare constante fundamentale. Pe cât sună de tehnic, pe atât de importantă este victoria obținută de oamenii de știință care au reușit să impună un concept în locul unei măsurători fizice.
Primii copii editaţi genetic
Un om de știință chinez a provocat rumoare după ce a anunțat că a creat primii copii, gemene care s-ar fi născut în luna noiembrie, a căror structură genetică a fost editată. Criticii au spus că este prea devreme pentru așa ceva și că un pericol și mai mare este apariția unor copii creați la comandă.
Vaccinul împotriva Ebola
Într-o regiune afectată de război din Republica Democratică Congo a izbucnit o epidemie de Ebola, numărul de cazuri de îmbolnăviri - 500 - fiind al doilea ca amploare din istorie. Personalul medical a reușit pentru prima dată să introducă un vaccin experimental împotriva Ebola salvând vieți în mijlocul războiului, peste 45.000 de persoane fiind vaccinate.
Bebeluș născut în uter transplantat
Detaliile despre prima reușită în domeniu au fost publicate în decembrie, într-un articol din revista medicală The Lancet. Medicul suedez Mats Brannstrom este un pionier în domeniul transplantului de uter. Opt bebeluși s-au născut astfel, mamele fiind supuse însă unor transplanturi de uter de la donatoare în viață. O femeie din Brazilia a fost supusă unui transplant de uter prelevat de la o donatoare decedată, din cauza unui accident cerebral, la vârsta de 45 de ani, și care născuse trei copii. La șapte luni de la transplant, după fertilizare in vitro, femeia a rămas însărcinată. A dat naștere unei fetițe sănătoase, prin operație cezariană.
Sonda din Soare
Sonda Parker a fost lansată de NASA în luna august, pentru a răspunde întrebărilor legate de diferențele de temperatură dintre atmosfera și suprafața Soarelui. Sonda se va apropia, în 2025, la doar 6 milioane de kilometri de suprafaţa solară, cea mai mică distanță la care s-a aflat vreodată un obiect produs de om. În anii care urmează, sonda spațială va folosi gravitația planetei Venus pentru a se apropia tot mai mult de Soare.
Salvarea copiilor
În luna iunie, ploile musonice au inundat o peșteră din nordul Thailandei, izolând un grup de 12 copii și pe antrenorul care îi însoțea într-o excursie. După ce operațiunile de salvare aproape că au fost abandonate, specialiștii au fost nevoiți să analizeze riscurile legate de compoziția geologică a peșterii, de epuizare a rezervelor de oxigen și nevoia eventuală de a folosi sedative. Cum copiii nu erau obișnuiți cu scufundările, a fost nevoie ca un anestezist să le administreze ketamină și valium pentru a evita atacurile de panică în timp ce străbăteau apa murdară din peșteră. Pe 10 iulie, ultimii trei membri ai echipei de fotbal și antrenorul lor au fost scoși din peșteră, după mai mult de două săptămâni petrecute acolo.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.