Legendarul cântăreț și muzician Charles Aznavour, în vârstă de 93 de ani, a primit o stea, joi, pe Walk of Fame din Hollywood, unde numele lui, scris cu litere aurii, va străluci de acum înainte alături de cele ale altor staruri din industria de divertisment.

 

„Sunt francez și armean, cele două identități sunt inseparabile precum laptele și cafeaua. E fantastic să ai două culturi”, a declarat Charles Aznavour, în limba engleză, în fața unui număr mare de admiratori care l-au aclamat și au scandat „Bravo!” și „Vive la France!”. „Franceza este limba mea de lucru, dar limba mea familială a fost mereu armeana”, a adăugat artistul, aplaudat de peste 200 de fani și invitați, prezenți în fața Pantages Theater din Hollywood, un cinematograf dedicat musicalurilor. Steaua dedicată cântărețului Charles Aznavour este cea de-a 2.618-a de pe Walk of Fame.

„După această recompensă, pot să spun că sunt și puțin californian, pentru că am deja aici o fiică și nepoți”, a adăugat artistul franco-armean, adulat în lumea întreagă. „Sunt un fan, dar am venit aici mai mult pentru părinții mei, vreau să le trimit fotografii. Este un mare cântăreț, a cântat mult în Africa”, a declarat pentru AFP Jean Hode, un întreprinzător în vârstă de 38 de ani care s-a mutat de curând la Los Angeles, venind din Benin. Anita Tokatlian, o casnică în vârstă de 61 de ani, cu origini franceze și armene, spune că muzica lui Charles Aznavour i-a înfrumusețat copilăria și că a mers la trei dintre concertele sale: „Iubesc muzica lui, el este un artist călduros, dar mai mult de atât, îmi place de el ca persoană, îmi place compasiunea lui”.

„După cutremurul de pământ din 1988, el a oferit atât de mult (sinistraților, n.r.)”, a adăugat ea. Alături de ea, Vars Ingigian, în vârstă de 66 de ani, spune că renumitul interpret-compozitor-textier „reprezintă supraviețuitorii genocidului armean”: „Mă simt profund onorat că el, Aznavour, reprezintă tot ceea ce este mai bun în această lume (...) Când ascult cântecul lui despre genocidul armean, 'Ils sont tombes', am întotdeauna lacrimi în ochi”, a adăugat Vars Ingigian. Baydsar Thomasian, membră a echipei senatorului californian Kevin de Leon, care reprezintă Hollywoodul - unde trăiește o comunitate însemnată de armeni - în capitala americană, este persoana care a demarat inițiativa atribuirii unei stele lui Charles Aznavour pe Walk of Fame din Hollywood.