Ciupercile ce cresc pe reactorul de la Cernobîl şi absorb radiaţii - Scut împotriva radiațiilor solare
Fungi care absorb radiații au fost descoperiți pe zidurile reactorului nuclear de la Cernobîl, dezvoltându-se în condiții extreme, iar cercetătorii sunt de părere că microorganismele ar putea fi folosite ca „scuturi" împotriva radiațiilor solare toxice.
În 1991, la cinci ani de la dezastrul care a afectat Ucraina, cercetătorii au găsit fungii care se dezvoltaseră pe zidurile reactorului abandonat, în condițiile în care nivelul radiațiilor era foarte mare. Mai mult, fungii păreau că se dezvoltă înspre zona de radiații, ca și cum ar fi fost atrași de ele.
Fungii Cryptococcus neoformans, de culoare neagră, conțin cantități mari de melatonină - pigmentul care permite pielii să se închidă la culoare - și astfel pot absorbi radiații care, în mod normal, sunt foarte periculoase, pe care le transformă în energie. Procesul este similar modului în care plantele transformă dioxidul de carbon și clorofila în oxigen și glucoză, prin fotosinteză.
În cazul fungilor, procesul se numește radiosinteză și a captat atenția cercetătorilor pentru că poate avea aplicații revoluționare. Kasthuri Venkateswaran, cercetător de la NASA, crede că prin extragerea capacității de a absorbi radiații și transformarea acesteia în tratament aceasta poate fi utilă contra radiațiilor solare toxice.
Descoperirea ar putea fi utilă pentru pacienții cu cancer care fac radioterapie, pentru piloții de avioane ori pentru inginerii care lucrează în centralele nucleare, a declarat Venkateswaran pentru revista Scientific American. De asemenea, ar putea fi o alternativă biologică pentru panourile solare.
Accidentul nuclear de la Cernobîl a avut loc pe 26 aprilie 1986, la ora locală 01.23. El a fost cauzat de o explozie a centralei nucleare din oraşul ucrainean Prîpeat, iar zona apropiată catastrofei a fost contaminată. Un nor de precipitaţii radioactive a ajuns în partea de vest a Uniunii Sovietice, Europa şi în estul Americii de Nord. Ţările care au fost afectate cel mai mult de catastrofă au fost Ucraina, Belarus şi Rusia. Aproximativ 8,4 milioane de locuitori din cele trei state au fost expuşi la radiaţii, iar 336.000 de persoane au fost evacuate. Belarus a fost cel mai afectat stat din punct de vedere meteorologic, deoarece 60% dintre precipitaţiile radioactive au căzut pe teritoriul său. Conducerea fostei Uniunii Sovietice a recunoscut că are nevoie de asistenţă internaţională în 1990, la patru ani de la accident.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.