O pereche de cizme albe pe care Elvis Presley le-a purtat în timpul uneia dintre cele mai renumite prestaţii televizate ale sale a fost vândută la licitaţie unui colecţionar britanic contra sumei de 44.850 de dolari.

Elvis Presley a purtat acea pereche de cizme - un model al producătorului Verde, mărimea 44 - în emisiunea "Comeback Special" din 1968, care a marcat revenirea sa pe micile ecrane, difuzată de postul NBC, în care "regele rock'n'roll-ului" a interpretat piesa "If I Can Dream". Elvis Presley a înregistrat acest cântec la două luni după asasinarea lui Martin Luther King, iar versurile piesei includ citate din discursurile rostite de liderul american pentru drepturi civile. Licitaţia a fost organizată de casa Henry Aldridge în Devizes, un oraş din comitatul britanic Wiltshire. Cizmele au fost vândute alături de o scrisoare a regizorului artistic al acelei emisiuni TV, Charlie Hodge, care a apărut pe scenă alături de Elvis Presley. Născut pe 8 ianuarie 1935, la Tupelo, în Mississippi, Elvis Presley a intrat în legendă drept cântăreţul sărac care a reuşit în industria muzicală, albul care cânta ca un negru, sex-simbolul anilor '50 şi rebelul patriot. Elvis Presley a murit în reşedinţa sa din Memphis - Graceland -, pe 16 august 1977, la vârsta de 42 de ani, în urma unui stop cardiac cauzat de o supradoză de medicamente.

Elvis Presley a vândut un număr impresionant de albume, aproape un miliard. De asemenea, artistul american a jucat în aproximativ 30 de filme.