Cluj-Napoca. Concerte de jazz la rampa de gunoi - Jazz in the Park
Marius Mihalache Band, JazzyBIT și Taraful lui Siminic vor concerta, marţi, 26 iunie, pe o scenă amplasată lângă rampa de gunoi a municipiului Cluj-Napoca de la Pata Rât, manifestarea având loc în cadrul festivalului Jazz in the Park.
Directorul Jazz in the Park, Alin Vaida, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă că oamenii care locuiesc în zona rampei de la Pata Rât trebuie integrați în comunitate, iar pentru ca acest lucru să se întâmple, toată lumea trebuie să facă un efort.
„Festivalul Jazz in the Park revine la rampa de gunoi a orașului, Pata Rât, cu o zi de concerte la care sunt așteptați mii de oameni. Este vorba despre cele peste 1.500 de persoane care locuiesc în această zonă, dar și de mii de clujeni și turiști. Concertele de pe scena de la Pata Rât vor avea loc marţi seară începând cu ora 18.30 până la ora 22.00 şi vor fi susţinute de Marius Mihalache Band, JazzyBIT și Taraful lui Siminic. Oamenii care locuiesc în zona rampei de la Pata Rât trebuie integrați în comunitate și toți putem să facem un efort în direcția asta. Noi luptăm cu cele mai de preț arme ale noastre, actul artistic, şi de aceea facem un eveniment aici. Festivalul se adresează tuturor, iar scopul este să aibă acces la concerte de jazz oameni care nu ajung în mod normal la ele. Imediat după festival vrem să facem un parc de joacă pentru copiii de la Pata Rât”, a spus Vaida.
Potrivit acestuia, JazzyBIT este una dintre cele mai apreciate formații de jazz din România, iar Marius Mihalache este unul dintre cei mai valoroși țambaliști din lume, fiind supranumit “Magicianul țambalului”. Taraful lui Siminic este din municipiul Gherla, judeţul Cluj, şi este condus de Ioan Bob „Siminic”.
„Toți cei care vor să ajungă la concertele de la Pata Rât şi să se întoarcă în centrul Clujului vor putea folosi mijloacele de transport în comun puse la dispoziție gratuit de organizatorii festivalului, în colaborare cu Compania de Transport Public Cluj. Vrem să facem un loc de joacă ”, a precizat directorul festivalului.
Jazz in the Park are loc în perioada 21 iunie - 1 iulie la Cluj-Napoca.
Printre artiștii invitaţi se numără Nouvelle Vague, The Herbaliser, Forq, Bill Laurance, Fanfare Ciocârlia, Gallowstreet, Kroke, Moses X, Moonlight Breakfast, Iordache, Mop Mop, Luiza Zan Trio, Maria Casandra & Sorin Romanescu, Nicolas Simion Trio.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.