Corul Madrigal lansează două noi albume pentru Crăciun - După 20 de ani
Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” anunță lansarea a două noi albume de Crăciun. Unul conține colinde românești, iar al doilea lucrări din repertoriul internațional.
Potrivit unui comunicat al Corului Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, proiectul este primul de acest gen după aproape 20 de ani de pauză, dedicat marii sărbători a Nașterii Domnului.
„Este o inițiativă menită să diminueze distanța dintre cor și publicul său în acest an atipic, fiind pentru prima oară în ultimii 52 de ani când Madrigalul nu susține mult-așteptatele concerte de Crăciun cu audiență în sală”, se arată în comunicat.
Prin intermediul celor două albume Corul Madrigal își păstrează tradiția pornită în 1968, când în plin regim comunist a susținut primul concert de colinde, un act de dizidență artistică ce a readus Crăciunul în casele românilor.
„De Crăciun ascultăm Madrigal! În acest an dificil, lansarea acestor albume are o semnificație aparte atât pentru noi, cât și pentru publicul român. Practic, desenăm un arc simbolic în timp, de la primul concert de colinde susținut de Corul Madrigal, condus de maestrul Marin Constantin în 1968, în timpul regimului comunist, până astăzi, când, într-o altă conjunctură extrem de dificilă, propunem publicului acest proiect. Onorăm această tradiție mult iubită de români și sperăm ca sonoritatea unică a colindelor cântate de Madrigal să îi conecteze cu sărbătoarea Crăciunului, cu emoția sălilor de spectacol, precum și cu vibrația specială a concertelor noastre. Realizat în condiții tehnice și grafice deosebite împreună cu partenerii noștri de la Roton Music, acest proiect discografic este remarcabil și prin faptul că este primul de acest calibru produs de Madrigal în ultimii 20 de ani”, a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin.
Fiecare CD conține câte un playlist distinct, cu unele dintre cele mai apreciate lucrări dedicate sărbătorii Crăciunului, înregistrate live din concerte: „Madrigal de Crăciun”, cu o selecție de 18 colinde autentice românești, precum și „Madrigal for Christmas”, cu 14 colinde internaționale, atât clasice, cât și din registrul modern.
Lucrările au fost special selectate de Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Madrigal, și sunt menite să ofere publicului atmosfera unică a extraordinarelor Concerte de Crăciun susținute cu „casa închisă” de faimosul ansamblu coral în ultimii ani la Ateneul Român sau la Sala „Auditorium” a Muzeului Național de Artă.
Ambele produse discografice includ și colinde cântate împreună cu copiii din corurile Programului Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică, fondat de dirijorul Ion Marin, Directorul de onoare al Corului Madrigal.
Potrivit comunicatului, Corul Madrigal și Roton Music vor lansa în curând și un al treilea dublu CD care va conține o compilație best of realizată din piese interpretate în limbile română și engleză selectate din primele două albume.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.