"Cumințenia Pământului” rămâne la stat
"Proprietarii Cumințeniei Pământului, lucrarea lui Constantin Brâncuși, au acceptat oferta de achiziție propusă de comisia de negociere mandatată de Guvernul României pe care am condus-o, în valoare de 11 milioane de euro. Din această sumă, Guvernul României va plăti 5 milioane de euro, iar pentru restul ei Ministerul Culturii va lansa o subscripție publică națională", a scris, miercuri seară, ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, pe pagina sa de Facebook.
Detaliile campaniei de subscripție vor fi anunțate în perioada următoare, mai precizează ministrul. Vinerea trecută a avut loc prima rundă de negocieri pentru achiziția de către statul român a lucrării "Cumințenia Pământului”.
"Va avea loc o negociere pornind de la expertiză, pornind de la valorile de piață, pornind, sigur, de la mai multe argumente ... starea de conservare a lucrării”, spunea ministrul joia trecută, menționând că a găsit "foarte multă înțelegere” la proprietarii lucrării. El arăta că proprietarii vor să vândă lucrarea, care nu poate însă părăsi țara. "Statul român poate, după lege, să-și exercite dreptul de preempțiune la prețul care va fi stabilit pentru această vânzare. Negocierea se face direct cu proprietarii. Au fost mai multe evaluări. Există și cifre legate de licitațiile internaționale, numai că în cazul acestei lucrări (...) există o lege care spune că lucrările de artă clasate în categoria Tezaur, cum este "Cumințenia Pământului”, nu pot părăsi definitiv România”, a explica ministrul Alexandrescu. În opinia sa, statul trebuie să dea o parte din sumă pentru răscumpărarea lucrării. "Eu cred că statul român trebuie să dea și o parte din sumă, indiferent care e starea de prosperitate a națiunii. (...) Statul român trebuie să răscumpere, într-o anumită măsură, nedreptatea care i-a fost făcută lui Brâncuși în anii '50 când a fost considerată o artă decadentă, formalistă, când statul român a încercat să smulgă cu tractorul Coloana Infinitului de la Târgu Jiu. (...) Eu cred că statul român ar trebui să facă un efort, chiar dacă poate nu va putea da toată suma prin care să arătăm că nouă, ca națiune, ne pasă de moștenirea lui Brâncuși", sublinia ministrul Culturii. Guvernul a decis pe 18 februarie să reia procesul de achiziție a sculpturii "Cumințenia Pământului”. Este prima oară când se reactivează o subscripţie publică naţională după 128 de ani, de când s-a înfiinţat şi construit Ateneul Român. "Acest tip de subscripţie publică este în interesul artei şi al culturii, e o practică comună în Europa şi o normalitate pentru societăţile aşezate, în care cultura reprezintă o valoare fundamentală”, a afirmat Ministrul Culturii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.