Daneza Victoria Kjaer Theilvig, încoronată Miss Univers 2024
O daneză în vârstă de 21 de ani a fost încoronată Miss Univers sâmbătă seară în cadrul acestui concurs anual de frumuseţe organizat în Ciudad de Mexico, care, pentru prima dată, a pus în valoare femeile care sunt mame, informează AFP.
Victoria Kjaer Theilvig, o dansatoare profesionistă, s-a impus în faţa a 130 de concurente, un record pentru această competiţie care a fost cândva deţinută de Donald Trump.
Această a 73-a ediţie a fost marcată de prezenţa pentru prima dată a concurentelor cu copii. Au fost zece, printre care Beatrice Njoya din Malta, în vârstă de 40 de ani şi mamă a trei copii.
În 2023, competiţia a inclus femei căsătorite, femei plus-size şi femei transgender.
Între favoritele publicului la această a 73-a ediţie s-a numărat venezueleanca Ileana Márquez, în vârstă de 28 de ani, mamă a unei fete. Această educatoare, model şi prezentatoare TV s-a clasat pe locul al 5-lea. Printre cele 12 semifinaliste s-au remarcat Jennifer Colón, din Puerto Rico, în vârstă de 36 de ani, mamă a trei copii, şi modelul egiptean Logina Salah, o mamă singură de 34 de ani, care suferă de vitiligo, o boală autoimună.
Criticat pentru promovarea unor idei învechite despre feminitate, concursul a încercat să se reinventeze după ce a fost achiziţionat în 2022 de compania thailandeză JKN Global Group, permiţând participarea femeilor care anterior nu erau admise.
În 2023, concursul a fost câştigat de Sheynnis Palacios din Nicaragua, care a devenit, fără voia sa, un simbol al opoziţiei faţă de preşedintele Daniel Ortega.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.