Diamant, vândut pentru aproape 15 milioane de euro
Un diamant albastru-verde intens de 5,5 carate, originar din Africa centrală și cel mai mare cunoscut până în prezent, a fost vândut pentru echivalentul a 14,8 milioane de euro la Geneva, un record pentru acest tip de piatră prețioasă, a menționat casa de licitații Christie’s, potrivit AFP.
Diamantul „Ocean Dream” a fost vândut pentru aproape 13,6 milioane de franci elvețieni, sumă care include comisionul, „stabilind astfel un nou record mondial la o licitație pentru un diamant albastru-verde”, a precizat Christie’s pentru presă.
Era estimat la o sumă cuprinsă între 7 și 10 milioane de franci elvețieni (7,6 - 10,9 milioane de euro).
„Este pur și simplu remarcabil. Am vândut această piatră în 2014 pentru 8,5 milioane de dolari. A fost cumpărată de o colecționară privată asiatică care l-a apreciat foarte mult și l-a purtat”, a declarat pentru AFP Max Fawcett, director internațional al departamentului pentru bijuterii din cadrul Christie’s.
„Tocmai ce l-am vândut pentru 17 milioane de dolari grație participării active a trei clienți diferiți, originari din regiuni foarte diferite ale lumii”, care au animat licitație, a adăugat el.
Acest diamant excepțional - cel mai mare diamant albastru-verde Fancy Vivid repertoriat vreodată de Institutul Gemological din America (GIA) - este tăiat într-o formă triunghiulară.
A fost „extras la începutul anilor 2000 în Africa centrală„, a detaliat Fawcett.
„Tăiat ulterior, a fost expus în 2003 în cadrul unei expoziții „Splendor of Diamonds” de la Smithsonian, care a reunit cu această ocazie opt diamante colorate cele mai rare din lume”, printre care și acest diamant albastru-verde, a explicat el. Cumpărătorul nu a dorit să-și divulge identitatea.
Conform lui Max Fawcett, acest diamant este de mărimea unei unghii de la degetul mic.
„Entuziasmul pentru obiecte de colecție de lux, cele mai frumoase pietre prețioase colorate, cele mai frumoase bijuterii emblematice, obiecte rare și de neînlocuit, este mai puternic ca niciodată. Iar noi suntem absolut încântați de rezultat”, a mai spus el.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.