Din dragoste pentru Taylor Swift - O carte creată de fani
O carte despre Taylor Swift, creată de fanii artistei prin "crowdsourcing" ("producţie participativă, prin externalizarea unui proiect, în special către comunitatea online-n.r.), va fi publicată de prestigioasa editură Simon & Schuster.
Celebra editură americană caută în prezent un "super-admirator al lui Swift", care va fi desemnat "autor onorific", iar numele său va fi publicat pe coperta acestei cărţi, ce va fi realizată prin contribuţii ale fanilor artistei americane.
Simon & Schuster a anunţat că va organiza un concurs prin care fanii vor stabili titlul volumului. Acesta va avea dimensiuni considerabile şi va conţine numeroase ilustraţii. Cartea va include diverse pictoriale cu Taylor Swift publicate în reviste de prestigiu, dar şi o serie de articole despre cântăreaţă, referitoare la cariera muzicală a acesteia, care a început în urmă cu 10 ani. Fanii cântăreţei pot, de asemenea, să publice pe site-ul proiectului înregistrări video cu o durată de până la trei minute, în care trebuie să se prezinte şi să explice motivul pentru care consideră că numele lor trebuie să apară în carte. Câştigătorul va primi şi un cec în valoare de 10.000 de dolari.
Un alt concurs va fi organizat pentru alegerea designului şi materialului grafic de pe coperta cărţii. Taylor Swift, în vârstă de 25 de ani, şi-a început cariera în 2006, odată cu albumul omonim de debut. Au urmat: "Fearless" (2008), "Speak Now" (2010), "Red" (2012) şi "1989" (2014). Fiecare dintre albumele de studio ale cântăreţei s-a vândut în peste 4 milioane de exemplare în Statele Unite ale Americii. Potrivit revistei Billboard, Taylor Swift este artistul cu cele mai mari vânzări pe platformele digitale din toate timpurile.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.