Doi cosmonauţi au jucat cu un campion de pe Terra - Şah în spaţiu
Doi cosmonauţi ruşi aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) s-au confruntat marţi cu un campion de şah de pe Terra, cu prilejul unei partide difuzate în direct şi încheiată cu remiză.
Echipaţi cu o tabletă electronică, Anatoli Ivanishin şi Ivan Vagner au jucat şah în imponderabilitate avându-l drept adversar pe marele maestru internaţional Serghei Karjakin, care a jucat din clădirea Muzeului Spaţiului din Moscova. Partida, retransmisă şi comentată pe canalul de Youtube al Agenţiei spaţiale ruse Roskosmos, s-a finalizat după circa 15 minute cu remiză.
„A fost o mare onoare că nu am pierdut”, a reacţionat Anatoli Ivanishin, avându-l alături pe Ivan Vagner.
Pe de altă parte, campionul Serghei Karjakin a recunoscut că partida a fost „foarte incisivă şi la un nivel bun” în ciuda duratei sale scurte întrucât cosmonauţii nu au putut să rămână în transmisiune directă prea mult timp.
„Aveţi, se pare, o perspectivă unică de acolo, din spaţiu”, a glumit Serghei Karjakin.
Evenimentul a fost organizat pentru a celebra 50 de ani de la prima partidă de şah, pe 9 iunie 1970, desfăşurată între cosmonauţi sovietici aflaţi în misiune şi colegi de pe Terra.
Şahul este un joc foarte popular pe tot teritoriul fostei URSS. Ruşii Anatoli Ivanishin şi Ivan Vagner, precum şi americanul Chris Cassidy, au ajuns pe ISS în data de 9 aprilie la bordul unei rachete lansate de pe cosmodromul rus Baikonur, din Kazahstan.
Pe 31 mai, li s-au alăturat americanii Bob Behnken şi Doug Hurley, în cadrul primului zbor cu echipaj uman efectuat de compania privată SpaceX, care a marcat reluarea transportului american către ISS după nouă ani de întrerupere în beneficiul rachetelor ruseşti Soyuz.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.