Romanciera britanică J. K. Rowling a dezvăluit într-un interviu acordat pentru BBC Radio 2 faptul că a început să scrie o nouă carte pentru copii, care va reprezenta primul ei roman destinat tinerilor cititori după publicarea ultimului volum din seria "Harry Potter".

J. K. Rowling a continuat să publice diverse volume şi după apariţia pe piaţă, în 2007, a ultimului volum din saga "Harry Potter". Romanciera britanică a publicat sub propriul nume un roman pentru cititori adulţi, "The Casual Vacancy", şi sub pseudonimul Robert Galbraith trei romane din seria poliţistă dedicată detectivului Cormoran Strike - "The Cuckoo's Calling" (2013), "The Silkworm" (2014) şi "Career of Evil" (2015). De această dată, scriitoarea britanică a spus că îşi va publica următorul volum pentru copii sub propriul nume. J. K. Rowling a spus, de asemenea, că va scrie mai multe romane. "Primul dintre ele s-ar putea să fie încă un roman pentru tinerii cititori". "Am scris mai multe fragmente dintr-o carte pentru copii, care îmi plac foarte tare, aşadar în mod sigur voi termina această carte. Apoi, voi scrie o altă carte pentru copii", a precizat scriitoarea.

J. K. Rowling nu a precizat însă dacă noile volume pentru copii vor avea legătură cu universul seriei "Harry Potter". Totuşi, ţinând cont de faptul că romanciera britanică a scris deja o piesă de teatru a cărei acţiune are loc la 19 ani după evenimentele petrecute în cel de-al şaptelea volum al seriei "Harry Potter" - "Harry Potter and the Cursed Child" -, ce va fi transpusă pe scenă într-un spectacol ce va avea premiera la Londra în vara anului 2016, este puţin probabil ca renumita franciză să continue sub forma unor noi romane. Cele şapte volume din seria "Harry Potter" s-au vândut în peste 450 milioane de copii pe plan mondial. În vârstă de 49 de ani, J. K. Rowling, care înainte de a-şi publica romanele din seria "Harry Potter" era o mamă singură ce trăia din ajutorul social, are o avere de aproximativ un miliard de dolari, potrivit revistei Forbes. Totodată, J.K. Rowling este considerată una dintre cele mai influente femei britanice.