Festivalierii, așteptați în cuibul Dragonului - A început Untold
Scena principală a festivalului Untold, care începe miercuri la Cluj, este inspirată de ideea unui cuib de dragon, organizatorii sperând ca povestea care i-a fost conferită să atragă cât mai mulți participanți la concertele care vor fi susținute aici.
Organizatorii Untold au avut la dispoziție, pentru acest an, un buget de 10 milioane de euro, cel mai mare de până acum, astfel că și scena sau perimetrul festivalului au fost mărite. Festivalul beneficiază de un perimetru de 250.0000 de metri pătrați, ușor mai mare decât anul trecut, după afirmațiile organizatorului Bogdan Buta, iar scena va fi și ea mai mare decât cea de anul trecut, care la rândul ei a fost cea mai mare scenă construită în România. Cea de anul acesta va avea 35 de metri înălțime și 100 de metri lățime. Și numărul de scene va fi în acest an mai mare, organizatorii dorind să ofere publicului diferite alternative pentru a petrece cât mai mult timp în perimetrul festivalului. Astfel, pe cele 10 scene, dintre care una este cea de pe Cluj Arena, iar celelalte sunt plasate în arealul Sălii Polivalente și al Parcului Central, vor avea loc concerte. Fiecare scenă poartă un nume, are un design și o poveste a ei, fiind create de o echipă de arhitecți și ingineri.
Untold propune, ca și în anii trecuți, o lume a fanteziei, în care festivalierii sunt invitați să intre, ca personaje de poveste, cu ajutorul surprizelor pregătite de organizatori și care vor putea fi descoperite în arealul festivalului. „La Foișorul din Parcul Central, festivalierii pot deveni pentru o zi, regi, regine, zeițe, zei și pot lua acasă amintiri din lumea fantastică. Mai apoi pot traversa tărâmul tradițiilor autohtone și pot deveni transilvăneni în 5 pași, la Transilvania All Inclusive. Aici vor descoperi costume populare, motive tradiționale și pot gusta din bucate gustoase”, spun organizatorii.
Edy Chereji, care este director de marketing și comunicare, a spus, la rândul său, că pe lângă personajul Magicianului, cunoscut festivalierilor de la edițiile anterioare, de anul acesta un nou personaj intră în scenă.
„Apare în povestea noastră un nou personaj, este vorba despre dragonul protector, născut din stele, cel care cunoaște adevăratul nume al tuturor lucrurilor de pe acest pământ și păstrător al tuturor secretelor. Iar el este chemat în acest an la Cluj-Napoca pentru a ajuta la redescoperirea unor pietre magice care au mai existat în trecut în Transilvania și care reprezintă o virtute, o calitate a fiecăruia dintre noi”, a preciyat Chereji.
Peste 200 de artişti
De altfel, scena principală va purta numele de Dragon's Nest. Una din surprizele acestei ediții este Dragon's Eye, o roată de observație de peste 40 de metri, în care participanții se pot urca și pot avea o viziune mai largă asupra tărâmului Untold. Potrivit managerului festivalului, sumele dedicate artiștilor au fost, în acest an, crescute cu 50%, echipa organizatoare dorindu-și ca suma investită în eveniment să se regăsească în calitatea acestuia.
La ediția din acest an a Untold participă peste 200 de artiști, printre care Afrojack, Armin van Buuren, Axwell^Ingrosso, Dimitri Vegas & Like Mike, Hardwell, Martin Garrix, Steve Aoki, Ellie Goulding, Hurts, MŘ, R City, Tinie Tempah, Example & DJ Wire, Jasmine Thompson sau Marshmello.
Organizatorii au luat măsuri speciale contra caniculei, urmând să se asigure gratuit apă pentru participanţii aflaţi în faţa scenelor, iar în zonă va fi amplasat şi un spital mobil. Directorul general al Untold, Bogdan Buta, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că au fost luate măsuri împreună cu Primăria Cluj-Napoca astfel încât să funcţioneze toate cişmelele de pe teritoriul festivalului. „Ţinând cont de temperaturile ridicate, anunţate pentru această perioadă, au fost livrate deja câteva camioane de apă, iar participanţii care se vor afla în faţa scenelor vor primi gratuit apă din partea noastră. Ne-am pregătit suplimentar, iar pe durata Untold, Primăria Cluj-Napoca a luat măsuri ca toate cişmelele de pe teritoriul festivalului să funcţioneze. În punctele de prim ajutor va fi apă disponibilă pentru toţi cei care au nevoie. Avem peste 400 de metri liniari de puncte în care se pot achiziţiona băuturi răcoritoare, avem peste 60 de tone de gheaţă. Suntem pregătiţi pentru oricât este nevoie, iar stocurile de la punctele de vânzare pot fi suplimentate”, a spus Buta.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.