Festivalul de Film de la Veneția 2025: Kim Novak, rebela de la Hollywood - Leul de Aur pentru întreaga carieră
Industria de la Hollywood voia să facă din ea o rivală a actriței Marilyn Monroe, însă rolul tulburător interpretat în filmul „Vertigo” al regizorului Alfred Hitchcock a transformat-o pe Kim Novak într-o legendă a cinematografiei, care va fi premiată luni la Festivalul de la Veneția.
La 92 de ani, actrița americană urmează să primească luni după-amiază Leul de Aur pentru întreaga carieră și va fi omagiată într-un documentar, intitulat 'Kim Novak's Vertigo'.
Acest film prezintă „o poveste care gravitează discret în jurul lui Vertigo de mai multe decenii”, a declarat regizorul său, Alexandre O. Philippe, un admirator al celebrului lungmetraj din 1958 și, mai ales, al femeii și al actriței pe care a cunoscut-o ulterior.
Personajul feminin din Vertigo, „care este forțată să fie cineva care nu este”, a făcut-o pe Kim Novak să se gândească la propria viață. „Eram o fată din Midwest, din Chicago, și se încerca să mi se schimbe aspectul și să mă transforme într-o blondă glamour, o vedetă de la Hollywood”, a declarat ea pentru săptămânalul francez Le Nouvel Observateur în 2013.
„Ceea ce vor ei să facă este să te recreeze după imaginea pe care o au în minte. Asta explică de ce sunt atât de multe sinucideri la Hollywood, atât de mulți oameni distruși, mintal și fizic, de sistem”, a continuat ea.
Amintindu-și că a fost tratată ca „o bucată de carne, nimic mai mult” de către directorul departamentului de publicitate al primului studio cu care a colaborat, Kim Novak consideră că a fost salvată din acea situație de caracterul său rebel și încăpățânat.
În 2012, ea a mărturisit că a fost violată în copilărie și diagnosticată apoi cu tulburare bipolară după ce a părăsit platourile de filmare.
Născută pe 13 februarie 1933 din părinți de origine cehă, Marilyn Pauline Novak visa la o carieră artistică, dar își câștiga existența lucrând ca manechin, vânzătoare, liftieră și recepționistă la un producător de frigidere. Poreclită din acest motiv „Miss Deepfreeze” (Miss Glacială), s-a mutat la Los Angeles și a făcut figurație, până când, la vârsta de 20 de ani, a fost remarcată la un casting.
Studioul Columbia a angajat-o și voia să îi schimbe numele în Kit Marlowe, dar, „foarte atașată de originile sale cehe”, ea a insistat pentru a-și păstra numele de familie. Cererea ei a fost acceptată, dar a trebuit totuși să renunțe la prenumele pe care îl avea în comun cu Marilyn Monroe pentru a încerca să rivalizeze cu vedeta.
Un an mai târziu, după câteva cursuri de teatru, Kim Novak a jucat în filmul 'Pushover' (1954) al regizorului Richard Quine, care i-a devenit partener de viață.
Apoi a jucat în mai multe filme. Premiată cu Globul de Aur pentru cea mai bună actriță debutantă în 1955 pentru rolul din „Phffft!”, a jucat în „Picnic” și „The Man with the Golden Arm”, lansate în același an.
Alegerea ei ca înlocuitoare a actriței Vera Miles, care era însărcinată, i-a adus rolul Madeleine/Judy în „Vertigo” (1958), în care a jucat alături de James Stewart. Inspirat dintr-un roman al duoului Boileau-Narcejac, acest film a fost primit mai întâi cu răceală, înainte de a fi considerat o capodoperă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.