Fiica renumitei actriţe Romy Schneider, Sarah Biasini, s-a declarat „scandalizată” de un film despre mama sa, „Trois jours a Quiberon” („Trei zile la Quiberon”), programat să fie proiectat pe marile ecrane din Franţa începând cu 13 iunie, care - potrivit ei - conţine „insinuări total mincinoase”.

 

„Am fost foarte şocată, deoarece cred că oamenii care vor vedea acest film nu vor vedea un film despre mama mea. Nu vor vedea un film despre Romy Schneider. Este total fals. Filmul conţine multiple insinuări şi supoziţii care sunt total mincinoase”, a afirmat Sarah Biasini.

„Trei zile la Quiberon”, în competiţie la recentul Festival de la Berlin şi lansat în aprilie în Germania, prezintă un episod care a avut loc spre sfârşitul vieţii lui Romy Schneider: un interviu acordat în 1981 de actriţă unui jurnalist al revistei germane Stern însoţit de un fotograf, în timp ce ea se afla la tratament în localitatea Quiberon (Bretania, nord-vestul Franţei). Aceasta ficţiune bazată pe fapte reale ilustrează o Romy Schneider nefericită şi excesivă, într-un moment dificil al vieţii sale, când se despărţise de soţul ei, Daniel Biasini, tatăl fiicei sale.

Protagonista din „Sissi” şi „Les Choses de la vie”, decedată în 1982, este arătată ca dependentă de medicamente şi alcool, de care încearcă să scape în sejurul de la Quiberon, o viziune despre mama sa, contestată de Sarah Biasini.

„Mergea în fiecare an la Quibernon, însă pentru a face talasoterapie, pentru a pierde kilogramele în plus, ca multe alte actriţe. Era un obicei. Doar un SPA, nu un centru de dezintoxicare”, susţine Sarah Biasini, care se declară „scandalizată”, de acest film, care face „referiri constante la alcool, chiar de la primele scene”.

„Acesta este cel mai grav lucru în opinia mea, este arătată ca o alcoolică. Dacă aţi întreba toţi realizatori şi toţi actorii cu care a lucrat mama mea, nimeni nu va spune că ar fi avut probleme cu băutura”, insistă fiica actriţei.

„S-a procedat cu rea intenţie. Au vrut să denatureze”, consideră Sarah Biasini, născută în 1977 şi la rândul său actriţă. „Aş vrea înainte de toate ca oamenii să înceteze să mai facă bani din minciuni”, a spus ea.

În dosarul de presă, regizoarea franco-iraniană Emily Atef precizează că „a menţinut unele părţi ale interviului” din Stern în filmul său, dar că „pe altele le-a scris”. „Aveam nevoie de această libertate în raport cu evenimentele reale pentru a ajunge la adevărul despre personaj”, se justifică regizoarea.