Filmul documentar despre Janet Jackson va fi lansat la finalul lunii - „Aceasta este povestea mea”
Filmul documentar ''Janet'', despre viaţa cântăreţei americane Janet Jackson, sora regretatului Michael Jackson, va avea premiera pe 28 ianuarie, marcând cea de-a 40-a aniversare a albumului omonim de debut al artistei, relatează revista de specialitate NME.
„Aceasta este povestea mea, spusă de mine. Nu prin ochii altcuiva'', a declarat Janet Jackson despre film. „'Acesta este adevărul. Îl acceptaţi sau nu. Îl iubiţi sau nu. Asta sunt eu", a adăugat cântăreaţa în vârstă de 55 de ani.
În septembrie, un prim teaser a fost distribuit pentru acest documentar. Clipul a inclus apariţii ale lui Missy Elliott, Mariah Carey şi Paula Abdul discutând despre impactul şi influenţa artistei, alături de Tito, un alt membru al familiei Jackson, care a declarat că Janet „va fi întotdeauna sora mea mai mică''. Au fost prezentate, de asemenea, scurte fragmente cu Tupac Shakur, alături de care cântăreaţa a jucat în „Poetic Justice'', şi cu Michael Jackson.
Potrivit trailer-ului, producţia documentarului „Janet'' a durat peste cinci ani.
Filmul a fost regizat de Ben Hirsch, iar Janet Jackson şi Randy Jackson au fost producători executivi.
Documentarul, care va fi difuzat de canalul Lifetime, a fost filmat în mare parte în perioada în care tatăl lui Jackson, Joe, a încetat din viaţă, în 2018.
Filmul conţine imagini de arhivă şi include, de asemenea, momente semnificative din viaţa şi cariera lui Janet Jackson, inclusiv moartea fratelui său, Michael Jackson, în 2009.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.