Filmul va fi lansat în decembrie 2021 - Primele imagini din „Avatar 2”
Primele imagini din continuarea superproducției „Avatar”, programată pentru lansare în decembrie 2021, au fost făcute publice de regizorul James Cameron, sub forma unei lucrări de „artă conceptuală”.
Patru imagini au fost publicate pe contul oficial al francizei „Avatar” de pe platforma de micro-blogging Twitter. Acestea sunt însoțite de mesajul „În continuările Avatar, nu doar că vă veți reîntoarce pe Pandora, ci veți explora și alte regiuni ale lumii”.
Anterior, James Cameron a declarat că acțiunea „Avatar 2” se va desfășura într-o lume acvatică.
În prezent, cineastul canadian dezvoltă patru continuări ale superproducției lansate în 2009. Inițial, „Avatar 2” era programat pentru lansare în 2014, apoi pentru decembrie 2020 și, cel mai recent, pentru decembrie 2021. În urmă cu o lună, Cameron spunea că nu se așteaptă la o altă amânare, explicând că au fost finalizate scenariile pentru toate cele patru filme, s-a decis distribuția și s-a finalizat partea de live action.
„Avatar 2” îi va reuni pe mulți actori din distribuția originală, printre care Sam Worthington, Zoe Saldana și Sigourney Weaver, cărora li se adaugă Kate Winslet, Oona Chaplin și Vin Diesel.
Disney va distribui „Avatar 2” la nivel mondial din 17 decembrie 2021. Următoarele filme vor fi lansate în decembrie 2023, decembrie 2025, respectiv decembrie 2027.
Filmul „Avatar” a fost lansat în anul 2009 și a fost nominalizat la nouă premii Oscar, câştigând în cele din urmă trei trofee în 2010. Pelicula a fost turnată parţial în Noua Zeelandă, iar efectele speciale au fost realizate la Weta Digital, compania care a realizat efectele şi pentru trilogia „Lord of the Ring” şi pentru seria „The Hobbit”.
Lungmetrajele „Avatar” şi „Titanic”, regizate de James Cameron, au avut încasări de 2,789 miliarde de dolari, respectiv 2,187 miliarde de dolari, aflându-se în prezent pe locul al doilea, respectiv al treilea în topul filmelor cu cele mai mari încasări din istorie. „Avatar” a fost detronat din poziția de lider al box office-ului mondial anul trecut, de pelicula „Răzbunătorii: Sfârșitul jocului/ Avengers: Endgame”, de Anthony şi Joe Russo (2,797 de miliarde de dolari).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.